De Florii, când distanțarea socială este necesară în continuare, Voltaj a pregătit o altfel de urare pentru toți cei care au nume de floare și face cadou publicului o reinterpretare cool a hitului „Albinuța”, una dintre cele mai îndrăgite piese lansate de către trupă.
Deși fizic nu putem fi alături de cei dragi, Voltaj ne arată că distanța nu trebuie să fie un impediment, iar urările pot ajunge cu ușurință către toți cei care își serbează ziua de nume.
„Dacă tot stăm acasă, ne-am gândit să le facem o urare muzicală celor cu nume de floare. Sperăm să le aducă zâmbetul pe față, noi ne-am distrat foarte bine. La mulți ani și să ne vedem cu toții sănătoși”, povestește Călin Goia.