Statuia Împăratului Traian din fața Muzeului Național de Istorie din București a fost vandalizată.
Concret, lupoaica pe care Traian o ține în brațe … a rămas fără coadă.
Jandarmul care păzește muzeul a observat ieri, în jurul orei 14, că o bucată din statuie a fost ruptă sau s-a desprins și a fost așezată deasupra, în brațele lui Traian, pentru a fi ulterior montată la loc.
Purtătorul de cuvânt al Muzeului de Istorie, Adela Stan a explicat la Europa FM că bucata ruptă sau desprinsă din monument a fost predată unui reprezentant al Administrației și Patrimoniului Istoric, din cadrul primăriei generale a Capitalei, căruia aparține statuia.
Potrivit Adelei Stan, Primăria Capitalei va hotărî, probabil, să lipească sau să sudeze coada la loc.
Ea consideră că statuia nu a fost vandalizată intenționat. Mulți turiști obișnuiesc să se fotografieze cu statuia.
“Mulți îl iau de gât pe Traian sau se sprijină de monument și, probabil, în felul acesta s-a rupt coada lupoaicei care era, practic, atașată de statuie. Era sudată acolo.”
Statuia împăratului Traian, din București, este o operă a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de Primăria Capitalei pe treptele Muzeului Național de Istorie a României.
Monumentul, dezvelit la 29 aprilie 2012, cu o înălțime de 2,15 metri, este turnat din aproximativ 500 de kilograme de bronz și îl reprezintă pe împăratul Traian, stând în picioare gol (nud), ținând în brațe o vietate fantastică, rezultată din contopirea între Lupa Capitolina, simbolizând latinitatea poporului român, din al cărei cap sucit spre stânga iese parcă fluturând un trup de șarpe, încercând să sugereze stindardul de luptă al dacilor, un dragon format prin îngemănarea a două animale: capul de lup și trupul de șarpe, reprezentând mitul genezei daco-romane a poporului român.