Confidenţialitate

De ce merită toți copiii o a doua șansă la o viață mai bună – VIDEO

Niculina tocmai a terminat clasa 0 iar Florentina clasa a II-a. S-au împrietenit atunci când erau la grădiniță și acum sunt greu de despărțit. Se simt ca două surori care au grijă una de cealaltă. Și până la urmă așa este, pentru că în satul SOS Satele Copiilor din București s-a format o mare familie. Chiar dacă sunt mai multe mame sociale care au grijă de copiii care nu au avut parte de cel mai bun start în viață, aici s-au sudat relații puternice și toți simt puterea unei a doua șanse. O șansă de a schimba viitorul unor copii.

După cum spune și Florentina, sintetizat, în cuvinte simple – ”mai ales copiii merită o a doua șansă fiindcă ei nu au cum să stea singuri, dar adulții pot”.

În emisiunea O dimineață de milioane căutăm să cunoaștem câțiva dintre copiii care au primit o a doua șansă la o viață mai bună prin SOS Satele Copiilor și să-i ajutăm și pe alții aflați în situații similare să primească ajutorul de care au nevoie.

De când există SOS Satele Copiilor în România, adică de 25 de ani, sunt peste 40.000 de beneficiari ai proiectelor sale. Sunt mii de copii și părinți care își continuă viața de familie, fără a mai privi înapoi la problemele din trecut. Sunt copii care au primit o familie iubitoare, chiar dacă nu e cea naturală.

De multe ori nu e atât de simplu să primim o a doua șansă. Dar e foarte ușor să o oferim.

Copiii care nu mai au părinții alături au nevoie de ajutorul tău! Oferă a doua șansă la o familie unui copil cu ajutorul SOS Satele Copiilor. Donează 2 euro/lună prin SMS la 8844 cu mesajul “Mama”.