Cum ajunge un proces, în România, să dureze 10 ani sau chiar mai mult? Este cazul a 34 de medici și farmaciști acuzați de înșelăciune și dare de mită. După 10 ani de procese, Curtea de apel București a anunțat toţi inculpaţii au fost achitaţi pentru că faptele s-au prescris. Nu este singurul caz de acest fel și, de cele mai multe ori, se întâmplă atunci când e vorba de dosare cu mulți inculpați, ceea ce presupune un volum mare de muncă, dar și proceduri mai îndelungate.
Cele mai frecvente întârzieri se întâmplă din cauza neîndeplinirii procedurilor
Cele mai frecvente întârzieri ale proceselor în România se datorează neîndeplinirii procedurilor. Asta poate începe chiar cu citarea celor implicați în dosar. O procedură aparent banală nu este făcută, de fiecare dată cu respectarea legii.
„Trebuie făcute procedurile de citare și dacă aceste proceduri nu sunt îndeplinite în mod corect față de toți inculpații, ședința nu poate să aibă loc”, a spus Laura Ștefan, expert anticorupție.
Numărul insuficient al angajaților din sistem duce, de asemenea, la prelungirea unui proces
O altă cauză, la fel de importantă a prelungirii proceselor este numărul insuficient al angajaților din sistem, în special al judecătorilor.
„Nu există resursă umană suficientă și nu avem pe cine să ne bazăm pe chestiuni mărunte – dactilografiere, redactare, documentare – tot trebuie să facă același om”, a spus Mihai Ghica, judecător la tribunalul Cluj, secția penală.
Expert anticorupție: Există multe mecanisme de tergiversare a procedurilor
Pe de altă parte, dincolo de aceste motive, dacă cineva vrea să tragă de un dosar și să-l lungească excesiv, găsește suficiente căi prin care să o facă – spune Laura Ștefan, expert anticorupție.
„Din păcate, încă sunt multe mecanisme de tergiversare a procedurilor”, a mai spus Laura Ștefan pentru Europa FM.
Dosarul Polaris, unul dintre cele mai lungi dosare – procesul a durat 11 ani
Unul dintre cele mai lungi dosare este cel în care Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este condamnat la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul Polaris. 11 ani a durat procesul.
Dosarul Țăndărei: 9 ani
Un alt dosar celebru – Țăndărei, după 9 ani, cei 25 de inculpați au fost achitați, iar faptele prescrise.
Ministerul Jusției susținea, însă, într-un raport din 2018, că, în România, un proces durează, în medie 20 de săptămâni. Mai puțin decât în Franța – 11 luni, sau în Italia – unde durata medie a unui proces este de 4 ani.
Sursa foto: Pixabay