Din această dimineață, de la ora 9, se poate schia și pe pârtiile din zona inferioară a masivului Postăvarul, doua dintre acestea fiind deschise practicării schiului, este vorba de Drumul Roșu și Subteleferic.
Se schiază, în continuare, pe pârtiile deschise deja, zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, pârtiile Doamnei, Kanzel și Ruia, precum și pe pârtia Stadion.
„Având în vedere că în ultimele zile ne-au ajutat și condițiile meteo, de mâine putem deschide și două pârtii din partea inferioară a Masivului Postăvarul, este vorba de Drumul Roșu și SubTeleferic.
Odată cu deschiderea acestor pârtii presiunea care exista pe domeniul schiabil din Poiană se reduce semnificativ, astfel încât schiorii, pe de o parte, pot coborî până în poiană și nu mai sunt obligați să utilizeze doar telescaunul, iar, pe de altă parte, există pârtii și pentru începători, dar și pentru avansați pe care aceștia pot schia“, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Starea pârtiilor este bună, mai ales că în aceste zile au fost temperaturi negative și a nins; stratul de zăpadă are o grosime de 30-40 de centimetri. În această dimineață temperatura în zona domeniului schiabil a fost de -10 grade. Funcționează următoarele instalațiile de transport pe cablu, cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Stadion.
Rămân în continuare închise pârtiile Sulinar și Bradul, ,,S”-ul mare și zona inferioară a pârtiei Lubului. În această perioadă, în timpul săptămânii, de luni până joi, schiorii beneficiază de reducerea transportului pe cablu. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel, se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 în loc de 4. Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020, se prelungește, automat, până în 28 martie 2021.
Instalații pe cablu. Tarife de transport pe cablu
Pentru accesul spre partea superioară a masivului, schiorii vor putea utiliza telegondola și telecabina Kanzel (telecabina mică), iar la coborârea vor putea utiliza telegondola.
În zona de schi se va putea utiliza telescaunul Ruia.
Va funcționa și telecabina Capra Neagră, dar schiorii nu vor avea acces, pe schiuri, de la aceasta către cele 4 pârtii.
Ultima urcare va fi la ora 15.45. Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos.
În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei, plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.
Prin decizia Consiliului Local, tarifele la transportul pe cablu au rămas la același nivel ca anul trecut.
Tarifele variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.050 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult.
Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 300 de lei.
Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.
Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.