Confidenţialitate

De astazi incepe editia a IX-a a Salonului International de carte Bookfest din capitala

Dezbateri, lansări, proiecții cinematografice și evenimente interactive, toate îi așteaptă pe iubitorii de carte timp de cinci zile la Romexpo.

Un loc aparte în programul Bookfest îl vor ocupa copiii, nu numai pe 1 iunie, ci pe toată perioada evenimentului. Un spațiu special amenajat îi invită pe aceștia la ateliere, lecturi și evenimente special gândite pentru ei.

Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul ‘Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel’, Institutul Polonez pregăteşte o serie de evenimente care promovează literatura polonă şi dorește să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasicii polonezi.

Pe toată perioada salonului, vizitatorii vor avea acces gratuit la cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căria vor rula filme premiate la festivaluri internaționale.

Accesul la Bookfest este gratuit.

Programul de vizitare va fi de dimineață de la ora 10:00 și până seara la orele 20:00, iar vineri și sâmbătă, târgul va fi deschis până la orele 21:00.