Confidenţialitate

Davos: Donald Trump laudă performanţele Statelor Unite

“America pe primul loc”. Preşedintele american a lăudat la Forumul Economic Mondial Davos performanţele Statelor Unite.

Donald Trump a reiterat, în discursul său, că va pune interesele americane pe primul loc şi a subliniat că susţine comerţul internaţional, dar în termeni “corecţi”.

“Acum este momentul perfect pentru a aduce companiile în Statele Unite. Lumea asistă la relansarea prosperităţii Americii. America este deschisă afacerilor şi suntem competitivi. Economia Statelor Unite este, de departe, cea mai mare din lume”, a declarat Donald Trump, evocând politicile fiscale adoptate de Administraţia de la Washington în favoarea categoriei de mijloc şi companiilor.

Liderul SUA a promis reducerea birocraţiei prin simplificarea reglementărilor federale, subliniind că au fost eliminate deja zeci de legi care complicau sistemul.

“America este locul pentru afaceri. Eu cred în America. În calitatea de preşedinte, eu voi pune întotdeauna America pe primul loc, la fel cum liderii tuturor ţărilor ar trebui să pună ţările lor pe primele locuri. Dar America pe primul loc nu înseamnă America singură. Prosperitatea Statelor Unite înseamnă prosperitatea lumii”, a continuat Donald Trump.

Susţinem comerţul liber, dar în termeni corecţi şi reciproci. Statele Unite nu vor accepta practici comerciale incorecte“, a subliniat Donald Trump, dând asigurări că va lua măsuri pentru protejarea intereselor SUA, ale cetăţenilor americani şi companiilor americane.

“Statele Unite sunt pregătite să negocieze acorduri comerciale bilaterale mutual avantajoase cu toate ţările, inclusiv cu cele din Tratatul de Parteneriat Transpacific”, a insistat preşedintele SUA.

“Suntem cu toţii mai puternici atunci când naţiunile suverane libere cooperează pentru obiective comune, pentru idealuri comune”, a insistat liderul de la Casa Albă.

“Vă invit să devenim parte a viitorului pe care îl construim împreună, pentru o lume mai bună pentru toţi”, a explicat Donald Trump.

Statele Unite au suplimentat capacităţile militare, a afirmat preşedintele Donald Trump în discursul rostit la Forumul Economic Mondial Davos, îndemnând ţările aliate să majoreze bugetele destinate apărării.

“De asemenea, facem şi investiţii istorice în armata americană, întrucât nu putem avea prosperitate fără securitate“, a declarat liderul de la Casa Albă.

“Pentru a face lumea mai sigură de regimuri ilegale, de terorism şi de puteri revizioniste, le cerem prietenilor şi aliaţilor să facă investiţii în propriile sisteme de apărare şi să îşi respecte obligaţiile financiare. Securitatea noastră comună necesită contribuţii proporţionale din partea tuturor“, a adăugat Donald Trump.

“Administraţia mea este mândră să coordoneze eforturi istorice la Consiliul de Securitate ONU şi în întreaga lume pentru atragerea tuturor naţiunilor civilizate în campania de presiuni maxime pentru denuclearizarea Peninsulei Coreea. Continuăm să le cerem partenerilor să contracareze susţinerea oferită de Iran teroriştilor şi să blocheze activităţile Iranului de a fabrica arme nucleare. De asemenea, colaborăm cu aliaţii şi partenerii pentru distrugerea organizaţiilor teroriste islamiste de genul reţelei Stat Islamic în Irak şi Siria şi avem succes în operaţiuni”, a subliniat Donald Trump.