La 3 luni de la moartea sa, David Bowie domină încă topul vânzărilor de albume din Marea Britanie.
Muzicianul are 3 albume care prind pragul primelor 10 poziții în topul celor mai bine vândute discuri din 2016.
Albumul “Blackstar“, lansat cu două zile înainte de dispariţia artistului se află pe poziția a 2-a în topul celor mai bine vândute albume din Marea Britanie.
Conform Official Charts, ultimul material discografic al muzicianului s-a vândut din ianuarie 2016 până în prezent în 345.000 de exemplare, această performanță fiind depășită doar de Adele, cu albumul ”25”.
În top 10 se găsesc și alte două albume ale artistului: ”Best Of Bowie”, plasat pe poziția a 4-a, și ”Nothing Has Changed – The Very Best Of”, pe locul 10.
În topul realizat de Official Charts se regăsesc și cele mai recente albume lansate de Justin Bieber, Coldplay și James Bay, precum și albumul post-mortem cu piese reorchestrate din repertoriul lui Elvis Presley, ”If I Can Dream”.
Top 10 – Cele mai bine vândute albume în 2016 în Marea Britanie:
- Adele – ”25”
- David Bowie – ”Blackstar”
- Justin Bieber – ”Purpose”
- David Bowie – ”Best Of Bowie”
- Jess Glynne – ”I Cry When I Laugh”
- Coldplay – ”A Head Full Of Dreams”
- Elvis Presley – ”If I Can Dream”
- James Bay – ”Chaos And The Calm”
- Little Mix – ”Get Weird”
- David Bowie – ”Nothing Has Changed – The Very Best Of”
David Bowie s-a născut pe 8 ianuarie 1947, la Londra, având o cariera care s-a întins pe mai mult de 50 de ani. Este considerat o legenda a rock ‘n’ roll-ului, un artist complex şi inovator care s-a reinventat de multe ori de-a lungul anilor. Artistul nu a revoluționat doar muzica, ci și pictura, moda, literatura, cinematografia și teatrul.