David Barnea (foto, stânga), în vârstă de 56 de ani, director adjunct al Mossad, îl va înlocui pe Joseph (Yossi) Cohen, la începutul lunii viitoare în funcţia de top a agenţiei de informaţii din Israel, a declarat biroul primului ministru Benjamin Netanyahu, relatează Reuters.
Cohen renunţă după mai mult de cinci ani la conducerea Mossad, timp în care a fost implicat în normalizarea relaţiilor dintre Israel şi statele arabe din Golf. Acţiuni ce au dus la acorduri de pace cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain anul trecut.
Barnea, în vârstă de 56 de ani are patru copii şi a lucrat ca şef adjunct din 2019.
Barnea s-a alăturat Mossadului în 1996, servind ca ofiţer de caz. Din 2013 până la numirea sa în 2019 în postul numărul doi al Mossad, el a comandat divizia Tzomet, despre care presa israeliană spune că recrutează agenţi.
Ziarul Haaretz precizează că, în calitate de comandant al lui Tzomet, Barnea era responsabil pentru înrolarea agenţilor împotriva ţintelor prioritare ale Mossad, Iran şi Hezbollah.