Această posibilitate era prevăzută, însă, și până acum de legislația românească, astfel că GDPR nu afectează publicarea notelor obținute de elevi la examenele de Bacalaureat sau Evaluare Națională, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanții Ministerului Educației.
Potrivit acestora,“până în prezent, fluxul cererilor de anonimizare a notelor de pe site-urile gestionate de MEN este relativ redus”.
Răspunsul integral al Ministerului Educației la întrebarea HotNews.ro: care sunt efectele aplicării GDPR în sistemul de educație
“În baza Convenției încheiate între Ministerul Educației Naționale și Institutul Național de Statistică privind sistemul informațional statistic, document ce reglementează conţinutul și derularea acţiunilor de cooperare și sprijin reciproc între cele două instituţii, respectiv fluxul comun de lucru în vederea constituirii statisticilor de educație, s-a asigurat criptarea si transferul de date din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR).
În cadrul unei întâlniri organizate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au fost enunțate activitățile relevante ale MEN aflate sub incidența Regulamentului (UE) 2016/679. Concluziile întâlnirii clarifică aspectul „anonimizării” candidaților la examenele și concursurile naționale, în sensul că se păstrează principiul transparenței în condițiile minimizării informațiilor, respectiv folosirea numelui și prenumelui candidaților pe listele afișate.
Datele cu caracter personal colectate de școli și introduse în SIIIR sunt stabilite potrivit legislației în vigoare și în conformitate cu protocolul de colaborare MEN – INS, amintit mai sus.
În activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal, unitățile de învățământ trebuie să se preocupe de securitatea datelor și să adopte măsuri tehnice și organizatorice pentru a împiedica o procesare neautorizată și nelegală și pierderea sau distrugerea accidentală a datelor. În acest context, datele școlare nu intră în categoria datelor personale și pot fi făcute publice la nivelul clasei și al consiliului profesoral al clasei, precum și la nivelul părinților. În caz extrem, aceste date pot fi transmise prin intermediul carnetului de elev.
La solicitarea scrisă a elevilor/ părinților rezultatele/candidaților școlare pot fi anonimizate. Până în prezent, fluxul cererilor de anonimizare a notelor de pe site- urile gestionate de MEN este relativ redus.
La nivelul Ministerului Educației se va înființa un compartiment responsabil cu punerea în aplicare a directivei UE privind protecția datelor cu caracter personal.”