Confidenţialitate

Darius Vâlcov, consilier al premierului: Există țări care nu vor ca România să aibă autostrăzi

Consilier pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov a lansat, duminică seară, teoria că de vină pentru lipsa autostrăzilor în România sunt “alte ţări”.

Potrivit acestuia, ar exista un interes ca marile rute de transport să nu treacă prin această parte a Europei.

“Sunt foarte multe ţări care nu s-ar bucura ca România să nu fie plină de autostrăzi, astăzi. Ne-ar fi mai uşor să vină marfa din China sau din Golf şi să meargă pe autostrăzi sau căi ferate spre Centrul Europei decât să facă un ocol şi să meargă pe la alte porturi, mai îndepărtate. Prostia este a celor care au condus aceste companii de-a lungul timpului. Unii dintre ei s-au dovedit ori proşti, ori rău voitori, pentru că claim-urile, acele lucrări pe care le plătim dar nu sunt făcute, se ridică la miliarde de euro”, a susținut Darius Vâlcov.

Conform datelor sale, anul se va încheia cu finalizarea a 73 kilometri de autostradă şi a 187 kilometri de cale ferată.

Aflat în platoul Antenei 3, Darius Vâlcov n-a oferit totuşi nici dovezi care să îşi sprijine alegaţiile, nici nu a spus care sunt statele interesate ca România să rămână codaşă la capitolul autostrăzi.

Totodată, cel supranumit “eminenţa cenuşie a programului de guvernare PSD-ALDE” a susţinut, din nou, că pentru cele 3 spitale regionale Comisia Europeană alocă doar 150 de milioane de euro.

În trecut, răspunzând aceleiaşi acuzaţii, comisarul pentru Politici Regionale, Corina Creţu spunea că executivul comunitar acordă finanţare în funcţie de solicitări şi de cât de justificate sunt acestea.

În opinia lui Darius Vâlcov, Corina Creţu “minte prin omisiune” atunci când susţine că Bruxelles-ul nu încurajează proiectele în parteneriat public-privat, aşa cum doreşte Guvernul de la Bucureşti să construiască spitalele regionale.