Fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov a fost condamnat joi de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Sentinţa nu e definitivă.
Darius Vâlcov a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență, 6 ani – pentru spălare de bani și 2 ani pentru acte de comert incompatibile cu funcția de demnitar.
Procurorii ceruseră instanţei supreme să îl condamne pe Darius Vâlcov la pedeapsa maximă – 14 ani de închisoare.
Fostul ministru de finanțe și actual consilier de stat, Darius Vâlcov a fost judecat pentru că ar fi primit peste un milion şi jumătate de euro de la omul de afaceri Teodor Berna pentru a ajuta firma acestuia să câştige contracte publice în Olt.
Potrivit procurorilor, Vâlcov ar fi primit banii într-o pungă, sau printre morminte, în cimitir .
Devenit de curând consilier de stat al premierului, fost primar al orașului Slatina şi ministru al Finanţelor, social-democratul este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
“Sunt relevante probele strânse în anchetă şi readministrate în timpul judecăţii. Denunţul martorului Theodor Berna, care a detaliat discuţiile şi procentul stabilit de 20% şi apoi cum a dat banii. Sunt relevante şi denunţurile făcute de Ramba, privind implicarea lui Minel Prina. Inculpatul Prina a recunoscut la audieri şi la confruntare că Vâlcov i-a spus că firma lui Berna trebuie să câştige licitaţiile. Secretara lui Berna a confirmat că Vâlcov a fost la firma Tehnologica Radion în perioada în care au fost daţi banii. Testul poligraf făcut de Vâlcov arată că acesta fost nesincer în răspunsurile referitoare la banii primiţi de la Berna”, a spus procurorul de caz.