Darius Vâlcov a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru fapte de corupție. Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în 2017, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, în 2012, fostul ministru, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la Primărie.
De asemenea, Darius Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.
La fel ar fi procedat Vâlcov şi în alte două cazuri. Suma totală pe care a primit-o în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie a fost de aproape 4.300.000 de lei, preciza DNA la momentul trimiterii în judecată.