Confidenţialitate

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist, trimis în judecată. Ar fi cerut 10.000 de euro în schimbul angajării unei persoane la un cabinet parlamentar

Președintele Partidului Ecologist, Dănuț Pop, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Procurorii DNA îl acuză că ar fi cerut 10.000 de euro în schimbul angajării unei persoane la un cabinet parlamentar.

În urmă cu mai puțin de trei săptămâni, DNA a cerut judecătorilor arestarea preventivă a lui Dănuț Pop, dar nu au obținut decât arest la domiciliu pentru 30 de zile. Acum, procurorii au finalizat ancheta și îl trimit în judecată pe liderul Partidului Ecologist.

Direcția Națională Anticorupție îl acuză pe Dănuț Pop că în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022 a pretins şi a primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe.

„În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv”, mai spun procurorii.

Parlamentarul unde a fost angajată respectiva persoană este deputatul PSD Radu Cristescu.

Contactat de G4Media, el s-a declarat stupefiat și a spus că nu îl crede capabil pe Dănuț Pop de așa ceva.

Parlamentul a precizat că într-adevăr a angajat pe cineva la recomandarea președintelui Partidului Ecologist, dar că respectiva persoană nu s-a adaptat și ulterior a demisionat.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Nicușor Dan, audiat la DNA după pângerea pe care a făcut-o în cazul unui plan urbanistic zonal | AUDIO