Confidenţialitate

Daniela Vișoianu: „Educația înseamnă ce competențe sunt dezirabile pentru o viață de calitate și o societate solidară” | VIDEO

Daniela Vișoianu, expert în educație, a fost invitata lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM”. Ce mai înseamnă educația în România anului 2023? Mai reprezintă ea o cale spre ascensiunea socială? „Ai carte, ai parte”, spune zicala românească. Avem parte? De la explicația proverbului românesc până la dorința părinților pentru educația copiilor lor, în emisiunea „Academia Europa FM”.

„Vorba aceasta provinde din Ardeal și se referea la cartea funciară, se referea la faptul că aveai o proprietate imobiliară. Dar am crescut cu vorba aceasta, comunismul ne-a înfipt-o bine în minte și era scrisă pe zidurile claselor școlilor. Educația poate fi o cale de mobilitate socială verticală.

Becker – care a luat un premiu Nobel pentru Economie – demonstrează cu formule matematice că față de familia de origine putem să creștem o treaptă până la o clasă socială superioară în măsura în care moștenim o inteligență satisfăcătoare și întâlnim un mediu de învățare bun”, a explicat Daniela Vișoianu la Europa FM.

Daniela Vișoianu: „Educația înseamnă ce competențe sunt dezirabile pentru o viață de calitate și o societate solidară”

„Avem două elemente importante:

  1. Ce moștenim sau ce avem în familia de origine;
  2. Cum este mediul de învățare sau mediul social în care ne petrecem primii ani din viață – de unde și importanța educației timpurii; cum sunt adulții cu care interacționăm și față de care suntem expuși și dacă acești adulți – în speță profesorii entru că la ei mă uit – sunt diferiți față de părinții noștri în așa fel încât să fim expuși la alte modele și la alte tipuri de comportament.

Educația se rezumă, oriunde în lume la ora aceasta, la ce comportamente – le spunem competențe – sunt dezirabile, la ce comportamente dobândim ca să avem o viață de calitate și o societate ideal cât mai solidară”, a mai spus Daniela Vișoianu la Europa FM.

Daniela Vișoianu: Dematerializarea meseriilor are impact asupra structurii sistemului de educației

„Provocarea vine de la dematerializarea meseriilor în sensul în care acum 100 de ani 90% din populație lucra ca să producă de mâncare – adică erau foarte puțini cei privilegiați care nu munceau pentru ceea ce aveau în farfurie.

Muncile sunt acum foarte puțin concrete. Mulți părinți, dacă sunt întrebați de copiii lor ce fac exact la serviciu, au dificultăți în a explica ce fac. De aici și dificultatea de a spune ce vrem de la copiii noștri sau cum desenăm sistemul de educație în așa fel încât ei să fie pregătiți pentru viață atât timp cât avem foarte puține informații despre cum va arăta viața peste 20 sau 30 de ani, ce dinamică.

Totul este accelerat, expunerea la tehnologie, dezvoltarea tehnologiei este remarcabilă. Dacă aș fi venit acum două luni la emisiune motorul acela de căutare care ne scrie singur temele nu ar fi fost în conversațiile noastre – în momentul acesta suntem toți conștienți de puterea pe care o are. Deci toate dezvoltările sunt accelerate. Dar știm ce vrem în educație. Intuitiv, oricare dintre noi știe”, a explicat Daniela Vișoianu.

Daniela Vișoianu: Educația este o formă de parteneriat pe care o fac familiile cu statul și o formă de contract social pe care o are statul cu viitorii lui cetățeni

„Părinții care valorizează educația vor ca copiii lor să nu piardă timpul la școală – în sensul în care pentru investiția pe care o fac în statul român spun așa: <<Am nevoie de un spațiu, de un mediu în care copilul să învețe ceea ce nu poate să învețe de la mine, în care copilul meu să se dezvolte potrivit cu ceea ce i se potrivește lui, am nevoie de un partener în sistemul de educație>>. Tentația oricărui părinte este să spună că <<Al meu e cel mai frumos și cel mai deștept>> și oricum puțin părinți sunt calificați să fie profesori.

Chiar și cei care sunt profesori au dificultăți în a-și învața copiii anumite lucruri și atunci este o formă de parteneriat pe care o fac familiile cu statul și mai e este ceva: o formă de contract social pe care o are statul cu viitorii lui cetățeni – o investiție care se întâmplă în anii copilăriei, tinereții care o să genereze dezvoltare în viitor”, a mai spus Daniela Vișoianu.

Urmărește aici emisiunea „Academia Europa FM”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Bullyingul în școli, tot mai frecvent. Atât elevul agresat cât și agresorul au nevoie de consiliere, transmite organizația Salvați Copiii | AUDIO