Confidenţialitate

Daniel Horodniceanu, încă 6 luni procuror şef al DIICOT

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus delegarea lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror şef al DIICOT pentru încă şase luni, în condiţiile în care mandatul acestuia expiră pe 19 mai.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis luni către CSM propunerea de numire a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror-şef al DIICOT, iar miercuri a fost pus în dezbatere publică proiectul de management al lui Oliver Felix Bănilă, fiind totodată efectuate verificări asupra candidaturii.
Pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi – Daniel Horodniceanu, actualul procuror şef al instituţiei, şi Felix Bănilă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care au susţinut interviurile la sfârşitul săptămânii trecute.