Funcționarii din Administrație și demnitarii care conduc instituțiile publice nu trebuie să se teamă de Direcția Națională Anticorupție, atâta vreme cât respectă legea, susține vicepremierul Daniel Constantin.
Invitat la Interviurile Europa FM, viceprim-ministrul din partea ALDE a declarat că în Administrație, a trecut vremea când angajaților le era teamă să semneze acte de frica procurorilor anticorupție.
,,Dacă ne facem treaba, lucrurile vor fi separate. Și DNA-ul merge pe activitatea pe care o are și noi, pe activitatea noastră. Eu aș vrea să dau un semnal foarte clar Administrației publice centrale: Am trăit trei ani și jumătate în Guvern, ca ministru al Agriculturii, acum, din nou, la Ministerul Mediului și am văzut perioade în care oamenii au spus ”Domnule, ne temem să mai semnăm ceva…” Nu este cazul pentru că…
-Mai este valabil?
-Nu mai e valabil. Și acesta este îndemnul meu pe care îl fac către întreaga Administrație publică. Trebuie să dăm drumul la investiții, trebuie să pornim motoarele economiei. Nu trebuie să fim speriați pentru că dacă lucrurile se fac în regulă, nu este niciun fel de problemă.”
Recent, copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că în opinia sa, în cazul anchetării adoptării ordonanței 13, ‘’DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. ‘’ Tăriceanu i-a cerut demisia procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
Și el copreședinte al ALDE, Daniel Constantin spune la Europa FM că Tăriceanu a vorbit în nume personal, iar în coaliția de guvernare nu s-a pus problema revocării Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.
Interviul integral poate fi văzut mai jos.