Confidenţialitate

Danezii revin la viața de dinainte de pandemie: renunță la masca de protecție și la pașaportul sanitar

Cu aproape 75 la sută din populație vaccinată anti-COVID, Danemarca renunță de vineri, 10 septembrie, la masca de protecție și pașaportul sanitar. Angajații care până acum au lucrat de acasă pot reveni în birouri, iar concertele sunt permise cu prezența a zeci de mii de oameni.

În Danemarca, țară cu 5,8 milioane de oameni, autoritățile nu au întâmpinat dificultăți în convingerea populației să se vaccineze anti-COVID. 73 la sută din populație are schema completă de vaccinare, iar procentajul depășește 95 la sută în cazul persoanelor de peste 65 de ani.

În prezent, se înregistrează sub 500 de noi cazuri de COVID zilnic, iar rata de reproducere a virusului este de 0,7. În aceste condiții, autoritățile daneze consideră că pandemia este sub control. Așa că și au stabilit că nu mai este obligatorie purtarea măștii decât în aeroporturi.

Pașaportul sanitar, introdus încă din martie, mai era cerut doar la intrarea în cluburile de noapte, dar de acum înainte, accesul în aceste localuri va fi liber.

Au fost deja programate concerte cu până la 50 de mii de spectatori, iar cei care lucrau de acasă pot reveni la birou.

Specialiștii danezi recomandă în continuare izolarea imediată a bolnavilor de COVID-1, monitorizează cu atenție situația persoanelor spitalizate, sunt 130 în prezent și realizează secvențieri genetice pentru a cunoaște evoluția virusului.

Pentru persoanele vulnerabile, tocmai a început vaccinarea cu a treia doză și în noul an școlar, rămâne obligatoriu pașaportul COVID sau un test negativ pentru SARS-COV-2.