Confidenţialitate

Dăncilă: „Vom decide în CEx al PSD nominalizările pentru Transporturi și Dezvoltare”

O decizie referitoare la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării va fi luată marţi, la reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD, precum şi în cadrul coaliţiei de guvernare, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

“Astăzi am trimis o scrisoare către domnul preşedinte Klaus Iohannis, în care am retras propunerea doar pentru Mircea Drăghici, căci, după cum ştiţi, pentru doamna Olguţa Vasilescu a venit propunerea din partea preşedintelui. A trebuit o perioadă foarte mare în care avem două portofolii fără miniştrii titulari şi am considerat că este foarte important să venim cu propuneri noi, pentru că nu mai putem aştepta încă un răspuns în ceea ce-l priveşte pe domnul Mircea Drăghici, pentru că depăşim perioada de interimat. Deci trebuie să găsim o soluţie şi consider că, dincolo de jocurile politice, dincolo de lupta politică, este important să avem miniştri titulari, să avem Guvernul României complet, pentru a ne putea desfăşura activitatea şi aici în ţară, unde miniştrii au speranţe justificate, dar şi la nivel european, unde deţinem preşedinţia rotativă. Şi, legat de acest lucru, vedeţi că mergem cu motoarele turate la maxim. Suntem un guvern politic, decizia o vom lua în cadrul alianţei şi mai ales în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc mâine la ora 17.00. După ce vom vedea persoanele pe care vom le desemna, voi vorbi şi cu domnul preşedinte şi voi trimite nominalizările către Palatul Cotroceni”, a afirmat premierul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Viorica Dăncilă a participat luni la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România.