Șeful Cancelariei premierului a anunțat, joi, că durata campaniei guvernamentale de informare publică pe tema epidemiei de coronavirus se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, după încetarea stării de urgenţă.
“Aa fost adoptată forma finală a ordonanţei de urgenţă care reglementează modul de organizare şi desfăşurare a acestei campanii, forma finală care a rezultat după preluarea observaţiilor de la instituţiile avizatoare, ceea ce a dus la un calendar de desfăşurare a acestei campanii începând cu 15 mai, pentru o perioadă de 4 luni de zile după încetarea stării de urgenţă”, a spus Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în perioada următoare, “autorităţile publice trebuie să pregătească temeinic perioada de după încetarea stării de urgenţă în care gradul de conformare a populaţiei la recomandările autorităţilor publice este esenţial”.
“De aceea se impune necesitatea unei campanii de informare a cetăţenilor, o campanie amplă care să se desfăşoare pe toate tipurile de canale media, tv, radio, print, online, afişaj stradal, campanii care, în alte condiţii, nu ar putea fi difuzate în mod gratuit”, a adăugat Ionel Dancă.