Reprezentanți ai Penitenciarului Rahova au declarat, pentru agenția MEDIAFAX, că oficialii din comisia de eliberări condiționate se întrunesc astăzi pentru a analiza solicitarea omului de afaceri Dan Voiculescu de eliberare condiționată.
Pe parcursul acestei zile, Voiculescu va fi chemat pentru a-și susține punctul de vedere în fața comisiei. Vor fi analizate documentele prezente la dosar, iar la final va fi întocmit un proces verbal cu propunerea comisiei.
Potrivit procedurii, propunerea va fi înaintată la începutul săptămânii viitoare către instanța competentă teritorial – în acest caz Judecătoria Sectorului 5, iar magistrații de aici vor o decizie.
Dan Voiculescu este după gratii din august 2014, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel București la zece ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
În acest dosar, Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, a fost deja eliberat condiționat.