Într-o postare pe Facebook, liderul USR reiterează, duminică seara, că îl susține pe Klaus Iohannis, candidatul PNL în turul secund al prezidențialelor.
Dan Barna respinge scenariul boicotului la urne, despre care susține că a fost avansat de social-democrați.
“Cum luptam cu fake news?
Continuăm să repetăm adevărul!
Particip la vot și votez actualul președinte. Îi îndemn pe simpatizanți și susținători să facă la fel.
Toate știrile despre boicot sunt încă o minciună ordinară din șirul de știri false marca PSD. Nimic mai mult”, a scris Dan Barna.
Perdant al primului tur al alegerilor prezidențiale, Dan Barna a anunțat, la scurt timp, că îl va susține pe Klaus Iohannis în runda finală a scrutinului.
Votul se va desfășura în țară, duminică, 24 noiembrie.
Românii din diaspora vor avea la dispoziție 3 zile, anume 22, 23 și 24 noiembrie, pentru a-și exprima opțiunile.