Confidenţialitate

Dan Barna: Parlamentarii USR PLUS vor vota contra moțiunii de cenzură | AUDIO

PSD între timp poartă negocieri cu aleşi ai puterii în vederea moţiunii de cenzură la adresa guvernului Florin Cîţu. Aceasta va fi votată mâine (marți) în Parlament.

Senatorul social-democrat Radu Oprea.

„Avem o campanie de sensibilizare a parlamentarilor, astfel încât cetățenii să le transmită un mesaj foarte clar și ferm că politica guvernului de dreapta este una greșită, că s-au săturat de minciuni și că vor un trai mai bun.

Până la cetățeni, social-democrații au purtat negocieri și cu parlamentarii din coaliția de guvernare?

Cu certitudine, da. Sunt parlamentari nemulțumiți și sperăm ca să poată să vină să voteze, să fie lăsați să voteze”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlamentarii USR PLUS vor participa la vot şi vor vota împotriva moţiunii de cenzură, a declarat vicepreședintele Dan Barna:

”La moțiunea de cenzură de săptămâna aceasta, parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moțiunii de cenzură, vom vota împotriva moțiunii, nu este nici un fel de echivoc aici, vom fi prezenți, vom participa fără nici un fel de problemă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus însă că toți aleșii din coaliție nu vor vota deloc, dar vor sta în sală.

”La nivelul coaliției s-a hotărât, tocmai pentru ca să nu existe nici un fel de dubiu și de problemă legată de exercitarea votului ca parlamentarii din formațiunile politice din arcul guvernamental să fie prezenți și să nu voteze. Poate că ar trebui, la nivelul coaliției, să mărim numărul participanților la ședințele coaliției care să includem Biroul Permanent Național al USR astfel încât să fim siguri că astfel de decizii sunt corecte”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu, s-a arătat încrezător că moțiunea are șanse să treacă. Totuși, pe hârtie, PSD și AUR au împreună doar 203 din cele 244 de voturi necesare pentru răsturnarea cabinetului Cîțu.