Confidenţialitate


Dan Alexa nu mai este antrenorul lui ASA Târgu Mureș


Dan Alexa nu mai este antrenorul lui ASA Târgu Mureș

Site-ul oficial al gruparii mureșene anunță că s-a despărțit de tehnician în mod amiabil, iar acesta declară că a luat această decizie din motive personale, fără să între în amănunte.

“Consider că este mai bine să se întâmple acum și am convingerea că echipa se va salva de la retrogradare, atâta timp cât va exista motivație, în ciuda dificultăților financiare”, a spus Alexa, mulțumindu-le fanilor și conducătorilor clubului.

Dan Alexa a preluat-o pe ASA în luna august și a adunat 4 victorii, 3 egaluri și 13 înfrângeri. Formația din Târgu Mureș ocupă locul al 13-lea – penultimul, cu doar 9 puncte în clasament, după ce a început sezonul cu 6 puncte în minus, din cauza datoriilor din ediția trecută, în care a fost vicecampioană.

Dan Alexa are 37 de ani și le-a mai antrenat pe ACS Poli Timișoara și Rapid.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…