Confidenţialitate

Dan Adamescu, eliberat din arest

Omul de afaceri Dan Adamescu a ieșit din arest.

3 luni a stat Adamescu în arestul Poliției Capitalie, fiind acuzat pentru dare de mită.

Patronul companiei de asigurări Astra a fost arestat în luna iunie.

El ar fi luat legătura cu un martor cheie din dosarul în care este acuzat că ar fi mituit doi judecători de la Tribunalul București și i-ar fi cerut acestuia să nu divulge informații despre coruperea magistraților.

Cu o zi înainte de începerea perchezițiilor la domiciliul şi la firmele lui Dan Adamescu, avocatul acestuia s-a sinucis aruncându-se în fața metroului.

În momentul în care au decis arestarea sa, judecătorii de la Curtea de Apel București spuneau că în cazul în care ar fi fost lăsat în libertate, s-ar fi creat impresia că banii acestuia ar fi putut cumpăra până și justiţia.

Adamescu e acuzat că a dat șpagă 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dea soluții favorbaile în dosare de insolvenţă la unele dintre firmele sale.

Dan Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, magazinul Unirea Shopping Center din București şi clubul de fotbal Oţelul Galaţi.