Confidenţialitate


Dan Adamescu, condamnat definitiv la patru ani și patru luni de închisoare cu executare


Dan Adamescu, condamnat definitiv la patru ani și patru luni de închisoare cu executare

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv la patru ani și patru luni de închisoare.

Sentința a fost dată de magistrații instanței supreme în dosarul în care Dan Adamescu e acuzat că a mituit judecători pentru a pronunța decizii favorabile în dosare de insolvență.

Alături de omul de afaceri au fost condamnați și patru magistrați la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 12 ani și două luni de închisoare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o judecătorul Mircea Moldovan.

În cazul lui Dan Adamescu, Înalte Curte de Casație și Justiție a confirmat pedeapsa primită pe fond. Prin urmare, acesta va sta după gratii 4 ani și 4 luni pentru că a cumpărat bunăvoința unor magistrați de la Tribunalul București.

Potrivit procurorilor, Dan Adamescu le-a dat o mită de 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu și Elena Rovența pentru ca aceștia să dispună soluții favorabile în două dosare de insolvență. La rândul lor, judecătorii Ion Stanciu și Elena Rovența au primit primit o condamnare la trei ani și patru luni de închisoare, respectiv patru ani și șase luni de închisoare.

Alți doi judecători au fost condamnați în același dosar. Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar: 12 ani și două luni.

Inițial, Curtea de Apel București îl condamnase la pedeapsa-record de 22 de ani de închisoare pentru că judecătorul lua decizii în dosare de insolvență în funcție de banii pe care îi primea. Și nu doar bani, ci și televizoare, covoare şi mâncare. Mircea Moldovan a devenit celebru în ziua în care a sărit gardul vilei sale pentru a scăpa de procurorii care făceau percheziţii la reşedinţa sa.

Un alt judecător condamnat în dosar este Sorin Viziru, pentru care instanța a dispus o pedeapsă de patru ani și patru luni.

Pe de altă parte, Dan Adamescu este cercetat și în dosarul falimentului Astra Asigurări în care este acuzat de abuz în serviciu, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest caz se ridică la 900 de milioane de lei.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria