Confidenţialitate

DÂMBOVIŢA: Virusul TBC, confirmat la un copil care a intrat în contact cu educatoarea bolnavă

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa anunţă confirmarea diagnosticului de tuberculoză la unul dintre copiii grădiniţei din Bucşani, unde o educatoare a fost depistată cu TBC.

Investigaţiile medicale continuă la ceilalţi copii, potrivit Agerpres.

”Institutul Marius Nasta Bucureşti confirmă primul caz de tuberculoză la un copil din cei trei internaţi în vederea investigaţiilor suplimentare, infirmă diagnosticul pentru un alt copil, iar pentru cel de al treilea internat se continuă investigaţiile, în prezent aflându-se sub tratament cu suspiciune de boală. Încă un copil pozitiv la testul IDR primeşte chimioprofilaxie la domiciliu”, se arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.

La momentul actual, cadrele didactice, contacţi direcţi ai educatoarei depistate cu TBC, care s-au prezentat pentru consult pneumologic şi radiografie pulmonară nu prezintă leziuni pleuro-pulmonare active evolutive.

”Din cei 25 de copii înscrişi în grupa mică la care activa respectivul cadru didactic, până la data de 16 ianuarie 2018, au fost testaţi IDR la PPD 19 copii, contacţi direcţi. Pe lângă aceşti copii contacţi direcţi, la CMI dr Benu au mai fost testaţi alţi 26 de copii, iar la Dispensarul TBC un număr de 8 copii”, mai precizează DSP Dâmboviţa.

S-a declanşat ancheta epidemiologică preliminară şi s-a solicitat unităţii de învăţământ să efectueze operaţiuni proprii de dezinfecţie.

Prin personal propriu, DSP Dâmboviţa a efectuat o dezinfecţie cu un produs biocid de nivel înalt în întreaga locaţie unde este amplasată grădiniţa.

”Mentionăm că în data de 10.01.2018, d-na educatoare s-a internat la Secţia de Pneumologie a SJUT- Sanatoriul TBC Moroieni, deşi în data de 22 decembrie 2017 când a fost diagnosticată, a refuzat internarea primind tratament tuberculostatic la domiciliu. Precizăm că pacienta a mai fost bolnavă de TBC în anul 2010 şi după efectuarea corectă şi completă a schemei de tratament s-a vindecat, primind acceptul de a-şi relua activitatea în anul 2011. Îmbolnăvirea actuală poate fi o reactivare endogenă a infecţiei bacilare din 2010”, se mai arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.

În conformitate cu normele de aplicare a Programului naţional de prevenire şi control a tuberculozei, toţi copiii contacţi direcţi vor primi chimioprofilaxie pentru trei luni, după care vor fi retestaţi. De asemenea pe toată această perioadă vor rămâne în supravegherea medicală atât a cabinetului de medicină de familie, cât şi a Dispensarului TBC Târgovişte.

DSP mai precizează că ancheta epidemiologică este în derulare, pentru urmărirea investigaţiilor paraclinice la toţi contacţii direcţi şi indirecţi de colectivitate, copii şi adulţi – cadre didactice, precum şi cei de familie.

Luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a anunţat că o educatoare de la Grădiniţa din Bucşani a fost diagnosticată cu tuberculoză, iar mai mulţi copii sunt în spital, suspecţi că au luat boala.