Confidenţialitate

DÂMBOVIȚA: O femeie acuzată că ataca bebeluși pe stradă a fost internată la psihiatrie

Poliţiştii dâmboviţeni fac investigaţii în cazul unei femei din Târgovişte care este acuzată că a atacat un bebeluş pe stradă, în timp ce era plimbat cu căruciorul de mama sa.

”Femeia a fost internată voluntar la o unitate spitalicească din Târgovişte, ieri după amiază (marţi, n.r.)”, a anunţat IPJ Dâmboviţa.

Se pare că sunt mai multe incidente de acest fel, iar cel mai recent a avut loc în urmă cu câteva zile.

Mama bebeluşului susţine că femeia a intrat în vorbă cu ea, i-a spus să îi dea copilul, iar apoi s-a dus spre căruciorul acestuia şi a încercat să îl sugrume pe micuţ.

În ajutor a venit un bărbat aflat în apropiere, care l-a salvat pe cel mic din mâinile femeii.

Agresoarea este profesor suplinitor la un liceu din Târgovişte. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion, a precizat că profesoara în cauză nu are plângeri cu privire la comportamentul de la şcoală, iar examenul psihologic anual nu arată că ar avea vreo problemă.

După ce cazul a fost făcut public, mai multe mămici au sesizat pe reţelele sociale că o femeie agresează copii mici pe stradă sau în parcarea unui supermarket din Târgovişte.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare.