Confidenţialitate

Dâmbovița: Doctorița acuzată că a emis certificate false de vaccinare, reținută de procurori

Procurorii dâmbovițeni au reținut-o, joi seara, pe doctorița acuzată ca eliberat, în perioada iunie-august, mai multe adeverințe false de vaccinare împotriva Covid-19.

Soțul acesteia a fost, de asemenea, reținut.

Polițiștii au făcut percheziții în acest caz.

Mai multe persoane au fost audiate.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august, doctorița de familie, instigată de un bărbat, ar fi introdus în sistemul informatic date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID.

Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru documentarea întregii activități infracționale.