Conducerea a decis testarea tuturor celor care au intrat în contact cu două angajate ale fabricii, depistate cu Covid-19, din hala de producţie “asamblare uşi” și care sunt internate de câteva zile.
Testările efectuate la primii 100 de salariaţi au evidenţiat pozitivarea a 32 de persoane, care nu prezentau simptomatologie specifică COVID-19 şi care nu au fost contacţi apropiaţi cu cele două cazuri de îmbolnăvire, conform definiţiei de caz.
D.S.P. Dâmboviţa a recomandat dirijarea celor 32 de persoane către Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Totodată, au fost identificaţi toţi contacţii intradomicilari şi s-a dispus măsura izolării acestora la domiciliu timp de 14 zile, cu monitorizare medicală, conform metodologiei în vigoare.
Va continua testarea profilactică a întregului colectiv de salariaţi, care îşi desfaşoară activitatea în cadrul aceleiaşi hale de producţie.
Pe lângă măsurile dispuse anterior, încă de la apariţia primului caz de îmbolnăvire, s-a impus închiderea liniilor de producţie 3 şi 4, schimbul 1, începând de astăzi 15 mai 2020, până luni 18 mai 2020, timp în care vor fi efectuate operaţiuni de dezinfecţie generală cu operator specializat.
Ancheta epidemiologică este în derulare.