Confidenţialitate

DaddyCool, Ana Novic și fetița lor plantează 10.000 de copaci

O familie curajoasă – așa poate fi descrisă familia bloggerului DaddyCool. Împreună cu soția sa, Ana Novic și fiica lor Ingrid vor planta sâmbătă, pe 2 noiembrie, 10.000 de salcâmi în comuna Lipănești, județul Prahova. Îl vor avea cu ei și pe viitorul membru al familiei, având în vedere că Ana este însărcinată.
Din dragostea comună pentru natură a tuturor părților implicate a pornit proiectul #FeelGoodActGood. Ne-am dorit să ajungem la copii și să-i învățăm de ce e bine să colectăm selectiv, să reciclăm și să iubim natura. Pentru că lipsa noastră de empatie și de educație duce la aerul poluat, pe care tot noi îl respirăm“, spune DaddyCool.

Cei trei vor porni apoi un turneu prin țară, în 6 orașe: Constanța, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara și Sibiu.

Vor fi organizate și workshop-uri interactive în care fiica lor de doar patru ani e parte activă.

Avem alături în toată această aventură brandul francez Klorane Bebe, cu sprijinul echipei A&D Pharma Marketing & Sales Services din România, alături de care împărtășim aceeași misiune și pasiune pentru natură“, afirmă DaddyCool.

În plus, A&D Pharma Marketing & Sales Services alături de brand-ul Klorane, împreună cu DaddyCool, Ana Novic și Ingrid au creat și au pornit proiectul #FeelGoodActGood pentru educarea a 1.500 de preșcolari din 7 orașe: București, Constanța, Iași, Timișoara, Cluj, Brașov și Sibiu. Campania va ajunge în grădinițe și centre de plasament.

Suntem #eroiiverzi ai zilelor viitoare și vrem să strângem alături de noi o gașcă mare, mare de tot“, este indemnul lui DaddyCool. Dacă vreți să dați o mână de ajutor, familia curajoasă vă așteaptă sâmbătă, 2 noiembrie, în comuna Lipănești, județul Prahova. Va fi ceva de lucru, 10.000 de copaci vor fi plantați.