Fostul premier, Dacian Cioloș, consideră că judecătorii Curții Constituționale nu trebuie să fi fost parlamentari.
Mai mult, este nevoie de o depolitizare a CCR, a spus pentru Europa Fm, Dacian Cioloș.
”Atribuțiile președintelui sunt golite de sens din ce în ce mai mult prin ultimele decizii ale CCR. Cred că o primă măsură pe care ar trebui să o avem în vedere, din punct de vedere politic, este să luăm măsuri pentru a depolitiza Curtea Constituțională. Nu cred că ar trebui să mai admitem să avem membrii ai Curții Constituționale – foști membri de partid sau care au avut reponsabilități în partide, pentru că nu putem să nu avem suspiciuni că astfel de decizii și argumentă sunt legate și de opțiuni politice”, a declarat pentru Europa FM, fostul premier – Dacian Cioloș.
Curtea Constituţională a decis: Procurorul-şef al DNA trebuia revocat de preşedinte. CCR a admis că există un conflict între preşedinte şi ministrul Justiţiei, din cauza refuzului şefului statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.
În dispozitivul deciziei prin care au constatat conflictul între puteri, Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA.
Potrivit unor surse judiciare, votul judecătorilor Curţii – în cazul conflictului legat de Kovesi – a fost de 6 la 3. Au făcut opinie separată judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea, transmite Agerpres. Cei 3 nu au fost membrii de partid.