Lider al grupului politic Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș le va prezenta colegilor din legislativul de la Strasbourg o inițiativă care să oblige angajatorii din blocul comunitar să le ofere mai multe drepturi muncitorilor sezonieri.
Problemele acestor angajați, printre care se află și sute de mii de români, au ieșit la iveală odată cu pandemia de nou coronavirus.
Mulți angajatori nu le asigură salariului minim sau contribuțiile sociale.
Dacian Cioloș spune – la Europa FM – că rezoluția sa va fi supusă votului în sesiunea de peste 2 săptămâni.
“Ideea a fost de a avea o abordare europeană, sezonierii să nu mai fie considerați ca forță de muncă de mâna a doua. Să avem claritate în ceea ce privește contractele, să aibă drepturi și pe parte medicală, dar și contribuții sociale, să ne asigurăm că angajatorul îi plătește și anumite contribuții sociale. În Germania, spre exemplu, contractele erau semnate [cu o durată n. red] de până la 70 de zile, pentru că, începând din a 71-a, angajatorul este obligat să plătească și anumite contribuții sociale, inclusiv pentru pensie (…) Sunt situații în care muncitorii au 2-3 astfel de contracte în timpul anului, însă nu se ia în considerare că au muncit mai mult de două luni. Noi vrem ca toate lucrurile astea să fie clarificate”, a explicat Dacian Cioloș, fost comisar european și fost premier al României.
- Dacian Cioloș, în dialog cu Anca Grădinaru
În urma neregulilor semnalate de aceștia, referitoare la condițiile de muncă pe care le-au primit pe timpul pandemiei de coronavirus, mai mulți eurodeputați au solicitat o schimbare de legislație la nivel european și un plan de acțiune din partea Comisiei Europene.
Șefa Comisiei pentru ocuparea forței de muncă, Lucia Nicholsonova, a atras atenția că acești lucrători sunt recrutați în masă de companii specializate care pretind un comision important pentru facilitarea angajării , iar condițiile de muncă și salariile sunt mai proaste decât li s-a promis oamenilor la prima discuție.
Europarlamentarii din toate grupurile au căzut de acord că Parlamentul European trebuie să intervină pentru reducerea abuzurilor care duc până la concedierea ilegală a celor care sesizează nereguli.
“Ideea este ca noi să intervenim politic, de la Bruxelles, pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete. Acești oameni oricum sunt amărâți și lucrează pe foarte puțini bani în condiții foarte grele. [Să fie respectate] măcar aceste lucruri, care sunt statuate în contracte, contracte care de cele mai multe ori nu sunt citite, nu sunt explicate celor care merg acolo”, spune – la Europa FM – social-democrata Corina Crețu.
Dragoș Pâslaru, din partea grupului Renew Europe, a explicat – la Europa FM – că s-a ajuns la un consens din partea tuturor gruprilor parlamentare că aceste situații trebuie rezolvate.
“Cerințele noastre sunt foarte clare în ceea ce privește modul în care Comisia ar trebui să răspundă. Discutăm de măsuri imediate de protecție, sanitare și de testare a lucrătorilor sezonieri. Vorbim de campanii de a promova drepturile lucrătorilor sezonieri care de multe ori au fost abuzați în ceea ce înseamnă contractele, perioada de muncă, modalitatea în care beneficiază de asigurări de sănătate. Nu în ultimul rând, discutăm de pachetul de beneficii, de șomaj, condiții de cazare, locuire, toate fac parte dintr-un pachet care vine pe fondul crizei în continuarea unei situații dramatice a muncitorilor sezonieri de pe tot spațiul european”, a spus acesta.
- Sonia Teodoriu
Un regulament european prin care ar fi asigurate drepturile muncitorilor sezonieri este în continuare subiectul dezbaterii între Consiliul European, Comisie și Parlament, deși au trecut aproape 2 ani de când a fost propus.
După ce va fi adoptat, instituțiile europene vor avea pârghii de control mai bine delimitate pentru a interveni în astfel de situații abuzive.