Confidenţialitate

Dacian Cioloș, despre protestele fermierilor din spațiul european: Dincolo de decizii imediate, oamenii așteaptă perspectivă, predictibilitate și o viziune echilibrată care să lase de-o parte ideologia | VIDEO

Dacian Cioloș – fost premier, fost ministru al Agriculturii, fost comisar european pentru Agricultură, actual europarlamentar RENEW Europe – a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Cum vede Dacian Cioloș protestele fermierilor din statele europene, dar și din România și ce ar trebui să facă oficialii europeni pentru a răspunde concret și aplicat în fața numeroaselor proteste care vizează agricultura? 

Dacian Cioloș: „Legislația europeană decisă în ultimii ani legată de Green Deal și cu impact în agricultură devine mai acută acum”

Ioana Ene Dogioiu: Vedem fermieri supărați la noi, vedem fermieri supărați în Germania, în Franța. Sigur, revendicările lor sunt punctuale până la urmă, țin de un specific național, dar ca laitmotiv pare să se identifice o nemulțumire în raport cu politicile europene, cu spațiul european. Care este în acest moment situația pe această hartă atât de complicată și incandescentă a agriculturii europene?

Dacian Cioloș: „Și aceste nemulțumiri europene, sau legate de reglementările de legislația europeană, ele se acutizează pe fondul unor dificultăți economice în creștere în ultimul an, în ultimul an și jumătate, dificultăți datorate creșterii prețurilor la energie și în lanț creșterea prețurilor la carburanți, la semințe, la fertilizanți, la produsele de tratament în agricultură. Deci creșterea costurilor de producție.

Dificultăți în același timp în comercializarea produselor agricole; fie pentru agricultori din Europa de Est de la frontiera cu Ucraina – pur și simplu faptul că nu își pot pune pe piață cerealele pentru că au concurența aceasta directă a cerealelor mai ieftine din Ucraina. Fie pentru că această abundență a cerealelor pe piața europeană a dus la o scădere a prețurilor cerealelor cam peste tot în Uniunea Europeană și par să aibă imapact și asupra altor produse agricole care țin de cereale.

Deci toate acestea puse împreună fac că legislația europeană decisă în ultimii ani legată de Green Deal și cu impact în agricultură devină mai acută acum. Agricultorii se gândesc la cum o să implementeze aceste norme și reguli care le vor crește și mai mult costurile de producție în anii viitori, pentru că presupun niște investiții, niște alinieri la aceste noi reglementări și deci își pun problema dacă vor mai rezista, dacă merită să facă aceste investiții”.

Dacian Cioloș: „Dincolo de aceste decizii imediate, oamenii așteaptă perspectivă, predictibilitate și o viziune care să echilibreze mai mult, care să lase la o parte ideologia”

Ioana Ene Dogioiu: Patronată de doamna Ursula von der Leyen, a și început o dezbatere pentru agricultură la nivel european. Ce poate ea să aducă? Ce se poate schimba pentru ca aceste nemulțumiri să nu împingă fermierii spre o zonă periculoasă, o zonă suveranistă, extremistă cu efecte majore asupra votului care va fi în toată Uniunea Europeană în această vară.

Dacian Cioloș: „Ursula von der Leyen, președinta Comisiei, anunțase deja această dezbatere – acest dialog strategic cum l-a numit – încă din septembrie din speechul ei din Parlamentul European în acea State of the Union, Starea uniunii, unde a identificat nevoia de a găsi un echilibru politic și deci în deciziile legislative între Pachetul Green Deal și nevoia de a produce, nevoia de siguranță alimentară, de autonomie strategică pe producția alimentară; și cu atât mai mult, acest dialog vine într-o perioadă cu tensiune ridicată așa cum ați menționat și dumneavoastră – la începutul anului vedem în mai multe state membre agricultori care se revoltă, revolte mai mult sau mai puțin organizate – în cea mai mare parte au fost spontane.

Și deci este clar că dincolo de anumite decizii imediate – pentru că cea mai mare parte a acestor agricultori nu mai crede în promisiuni și în tot felul de programe frumoase – ci vor decizii imediate pe probleme imediate care-i impactează. Dar dincolo de aceste decizii imediate legate unele de politici naționale în România, Germania, Franța, Olanda și așa mai departe. Altele dintre ele legate de decizii europene, cum ar fi implementarea unor măsuri din politica agricolă comună care țin de mediu – acea obligativitate de a lăsa o parte din teren în pârloagă pentru a crește biodiversitatea sau de a introduce obligatoriu rotația culturilor, dincolo de aceste decizii pe care agricultorii le așteaptă și știu că sunt discuții în Comisia Europeană acum.

Noi în Parlamentul European am cerut deja și la dezbaterea plenară de la începutul lui februarie acest subiect va fi din nou pe agenda Parlamentului și vom cere Comisiei să vină deja cu propuneri și soluții. Ați văzut că și ministra Agriculturii în Consiliul de Miniștri ieri a avut acest subiect pe agendă.

Dar dincolo de aceste decizii imediate oamenii așteaptă perspectivă, predictibilitate și o viziune care să echilibreze mai mult, care să lase la o parte ideologia – pentru că, din păcate, unele propuneri ale Comisiei pe Mediu au fost ideologie din partea vicepreședintelui executiv Timmermans, în primul rând – un socialist foarte verde între ghilimele și care a abordat împreună cu echipa lui ideologic aceste propuneri fără să vină cu studii de impact pe partea economică și socială și, deci, acum oamenii așteaptă și cei care susțin în continuare măsuri de mediu, dar își dau seama că mașinăria legislativă este gripată în momentul de față, dar mai ales cei care vor o perspectivă economică, așteaptă o viziune politică coerentă, pragmatică și realistă, mai ales pentru ceea ce va urma”.

Dacian Cioloș: „Eu aș zice măsuri Green Deal decise în coerență cu obiectivele economice și sociale pe care le avem”

Ioana Ene Dogioiu: Adică un pic mai moale cu Green Dealul, să înțelegem… Un pic mai încetișor, fără un impact atât de intens asupra agriculturii care să destabilizeze în condițiile în care piața oricum este afectată de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina.

Dacian Cioloș: „De fapt, eu aș zice măsuri Green Deal decise în coerență cu obiectivele economice și sociale pe care le avem. Pentru că sunt unele măsuri din Green Deal care sunt și în interesul agricultorilor, și în interesul cetățenilor. Cele legate de calitate, siguranță alimentară, de reducerea poluării apelor și solului cu pesticide – și aici și agricultorii recunosc că este nevoie de anumite decizii.

Ei nu au poluat pentru că nu le este drag solul de calitate sau produsul alimentar de calitate, dar ei în ultimii 30 de ani au fost împinși de un model economic în producția agricolă precum cantități cât mai mari, costuri de producție cât mai scăzute, prețuri cât mai mici, pentru că asta cereau consumatorii și asta au cerut lanțul alimentar, procesatorii și distribuitorii. Și evident că prețuri mici la alimente și costuri de producție mici înseamnă agricultură intensivă și înseamnă folosirea câteodată disproporționată a unor produse chimice, fertilizanți sau pesticide.

Și ei înțeleg nevoia de a echilibra un pic lucrurile, dar ei spun un lucru de bun simț <<Vrem alternative. Vreți să reducem cantitățile de pesticide chimice sau de fertilizanți chimici? OK, o facem dar oferiți-ne tehnologie, alternativă, produse alternative și impuneți aceste măsuri de reduceri atunci când avem pe piață aceste alternative disponibile>>. Deci aici trebuie o discuție realistă și pragmatică și de asta spuneam: o analiză de impact pe aceste măsuri, care să integreze și elemente de mediu, dar și elemente economice și sociale și Uniunea Europeană va trebui să-și definească prioritățile pentru următorii 5-10 ani.

Cât și cum vrea să producă alimentar, pentru că vedem ce înseamnă să depinzi alimentar de alții din afara Uniunii Europene în condiții de potențiale conflicte. Deci, ce, cât, cum vrem să producem alimentar și, pornind de aici, cum asigurăm o bună gestiune a resurselor naturale și măsuri de mediu care să ne permită să atingem aceste obiective. Asta este o discuție pe care mulți agricultori o așteaptă. Deci, predictibilitate legislativă pentru următorii ani, pentru că nu poți să schimbi legislația la 2-3 ani și să aștepți ca ei să-și facă un plan de business pe 10 ani”.

Dacian Cioloș: „Comisia pregătește acum niște măsuri care se vor aplica la nivel european, niște măsuri de supraveghere de fapt în timp real a fluxurilor comerciale dinspre Ucraina, tranzitând UE sau spre piața UE și niște măsuri de salvgardare”

Ioana Ene Dogioiu: În România nu atât asta arde cel mai mult – cel puțin, din ceea ce spun fermierii – arde foarte tare chestiunea cerealelor ucrainene, care spun ei, i-au păgubit grav, au împins prețul grâului foarte jos. Asta deși, teoretic, în România nu ar trebui să fi intrat niciun gram – sau cel puțin așa spune premierul României, că nu a intrat niciun bob de grâu ucrainean care să destabilizeze piața. De fapt, care este substanța, substratul protestului din România?

Dacian Cioloș: „Problema cerealelor ucrainene nu este de ieri, de azi. Este de mai bine de un an de zile, de un an și jumătate. Și chiar dacă, să presupunem prin reducere la absurd, că de anul trecut din vară sau din toamnă de când aplică Guvernul acele măsuri cu certificatul acela electronic de import-export, chiar dacă să presupunem că nu ar mai fi intrat și nu s-ar mai fi oprit pe teritoriul României niciun gram de cereale, oricum continuă încă să existe în silozuri, în stocuri și în România la unii traderi cereale ucrainene de mai bine de 6 luni, de un an de zile.

Sunt contracte semnate acum un an de zile, care nu au intrat sub incidența deciziilor Guvernului din toamna anului trecut. Deci impactul ar continua să existe. Acesta este și motivul pentru care eu spun de un an și jumătate și în spațiul public din România, dar și la nivel european că ar fi trebuit și cred în continuare că avem nevoie de măsuri europene, nu doar de proteste poloneze și de măsuri unilaterale ale Guvernului polonez sau de măsuri unilaterale ale Guvernului din România, pentru că noi acționăm pe o piață internă comună la nivel european.

Eu am avut chiar ieri, alaltăieri discuții cu oameni din conducerea unor departamente din Comisia Europeană, m-am interesat ce pregătește Comisia pentru a propune sau nu prelungirea facilităților comerciale pentru produsele Ucrainei pe piața europeană – pentru că acordul actual în vigoare expiră în iunie și deci știu că Comisia pregătește o prelungire a acestui acord în anumite condiții.

Și înțeleg că și în urma presiunii ridicate atât din partea Parlamentului European pe care noi am făcut-o cu scrisori către Comisie, cu intervenții în Plen, dar și a miniștrilor Agriculturii din statele membre, Comisia pregătește acum niște măsuri care se vor aplica la nivel european, niște măsuri de supraveghere de fapt – ceea ce și eu tot cer de un an de zile – în timp real a fluxurilor comerciale dinspre Ucraina, tranzitând UE sau spre piața UE și niște măsuri de salvgardare care să poată fie activate în cazul în care să zicem serviciile Comisiei Europene care urmăresc fluxurile comerciale dinspre și înspre UE constată că sunjt probleme pe piața europeană sau local în anumite state membre ale UE”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei” cu Ioana Ene Dogioiu

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Guvernul adoptă noi acte normative în sprijinul fermierilor și anunță soluții pentru transportatori. Premierul: „Alocăm 72 de milioane de euro crescătorilor de animale” | AUDIO