Confidenţialitate

Dacian Cioloş felicită CSM Bucureşti pentru câştigarea trofeului Ligii Campionilor la handbal feminin

Minunată victorie a CSM București! Felicit echipa, antrenorii și conducerea clubului pentru o performanță extraordinară.

Iată că împreună, atunci când știm să muncim, când investim cum trebuie, când știm să adunăm talentele din capitală, din țară și din întreaga lume putem fi campioni.

Este o lecție de patriotism, organizare și muncă de echipă. Patriotism, pentru că echipa este un proiect românesc de enorm succes internațional. Poate că toți cei care au încercat să pună pe alte coordonate complet greșite perfomanța de la Opera Națională, unde românii și alții au făcut perfomanță internațională, ar trebui să se uite la această echipă minunată și să învețe să lucreze împreună.

Pentru România și pentru București!”, a scris premierul Dacian Cioloş pe Facebook.

CSM București a câștigat trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin, după prelungiri și aruncările de la 7 metri, în finala desfășurată duminică în Papp Laszlo Arena din Budapesta.