Confidenţialitate

Dacian Cioloș, despre cele două scenarii în contextul aderării României la Schengen | VIDEO

Dacian Cioloș a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Europarlamentarul REPER a prezentat două scenarii în contextul aderării României la Spațiul Schengen: intrarea în Spațiul Schengen doar în ceea ce privește frontiera pe calea aerului, iar frontiera terestră să fie inclusă în momentul în care „se clarifică situația capacității frontierei româno-bulgară de a face față la condițiile Schengen”. Al doilea scenariu ne transpune pe agenda Consiliului European: președintele României și premierul Bulgariei ar putea cere ca această chestiune să fie pusă pe agenda de discuției a Consiliul European, discuție care va avea loc la jumătatea lunii decembrie.

„Scenariul cel mai optimist ar fi ca Austria să fie convinsă până la urmă de colegii lui din PPE să nu blocheze Europa pentru că dacă se va întâmpla lucrul acesta în cauză nu va fi doar Guvernul austriac, ci și familia politică a PPE. Și atunci să vină să schimbe opinia cancelarul și să vină Austria cu o atitudine favorabilă mâine și să adere toate cele trei țări”, a spus Dacian Cioloș.

„Dacă Olanda e izolată, deci dacă toată lumea e OK și cu Bulgaria, dar rămâne doar Olanda, Olanda are inclusiv posibilitatea de a se abține din cauza Bulgariei și asta tot ar permite o decizie dacă nu există niciun stat membru care să voteze împotriva. De aceea vă spuneam că este scenariul cel mai optimist care, să fiu sincer, în condițiile de față e puțin probabil”, a explicat Dacian Cioloș.

„Teoretic, poate să fie separată România de Bulgaria; rămâne probema frontierei Schengen – dacă România ar fi acceptată și Bulgaria nu, frontiera terestră între România și Bulgaria care ar trebui să devină frontieră Schengen și ea nu a fost evaluată până acum dacă ar face față la o astfel de responsabilitate și atunci ar putea exista posibilitatea unei decizii politice pentru toate cele trei țări, dar cu o punere în aplicare practică graduală și anume: ar putea, să zicem, Croația – care este separată – să intre cu totul în Schengen, cu toate frontierele; ar putea România, pentru că este această frontieră între România și Bulgaria, să intre cu aeroporturile – este, de altfel, o variantă care e pe masă de mai multă vreme”, a spus europarlamentarul REPER.

„Ar exista varianta în care e o decizie politică acum și pentru România și pentru Bulgaria, dar cu un bemol pentru Bulgaria care va trebui să îndeplinească anumite condiții, pe care le-a ridicat și Olanda și cu o intrare a României în Schengen cu aeroporturile în mod practic, urmând să vină și frontierele terestre când se clarifică situația capacității frontierei româno-bulgară de a face față la condițiile Schengen.

Deci există soluții tehnice, dacă vreți. Sigur că ele trebuiesc puse într-o formă juridică în Consiliu, dar în primul rând trebuie să existe o susținere unanimă pentru astfel de variante. Dar există o astfel de variantă pe masă”, a mai explicat Dacian Cioloș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dacian Cioloș, despre scenariul al doilea

„Mai este o variantă: dacă nu este un răspuns clar și ferm la consiliul JAI sau nu este o decizie favorabilă, președintele Iohannis și premierul Bulgariei pot cere punerea pe agenda Consiliului European, a șefilor de stat și de guvern europeni care va avea loc la mijlocul lunii decembrie, 15-16 decembrie, și poate să existe o discuție acolo și să se găsească acolo un acord politic. Deci Consiliul European ar putea, în principiu, să ia o decizie acolo dacă nu se ajunge la o decizie mâine”, a explicat Dacian Cioloș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Câtă greutate are decizia Consiliului European? Ar putea să înlocuiască o decizie JAI?

„Din câte știu, au mai fost astfel de cazuri: dacă în concluziile Consiliului European se menționează o astfel de decizie – sunt șefii de stat și de guvern care au decis, sunt conducătorii guvernelor din care fac parte și miniștrii din JAI și evident că ei nu vor lua o decizie fără consultare cu miniștrii lor și un acord al guvernului lor – în mod normal, cred că Consiliului îi este suficientă o decizie în Consiliul European ca să poată pregăti apoi punerea în aplicare”, a mai explicat Dacian Cioloș la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Austria vrea un nou calendar pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen | AUDIO