Dacian Cioloș a anunțat, la finalul Consiliului Național al PLUS, că a fost decis ca prezidențiabilul partidului să fie ales prin vot electronic de către toți membrii formațiunii, în perioada 22-27 iulie. După vor fi negocieri cu USR pentru a decide candidatul Alianței la prezidențiale.
„Legat de organizarea PLUS, suntem în plin proces de organizare a partidului în teritoriu. Săptămâna aceasta se încheie prima etapă a constituirii organizațiilor locale ale partidului. Obiectivul nostru e să finalizăm acest proces până la începutul lunii august. În felul acesta vom pregăti Convenția Națională a PLUS care va avea loc la începutul lunii decembrie. Acum finalizăm acest proces, încât să ne pregătim pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Legat de alianța cu USR eu sunt convins că vom încheia negocierile în cel mai scurt timp. Nu negociem posturi, așa cum lasă unii să se înțeleagă, nu există un blocaj, ci căutăm cele mai bune soluții pentru ca alinața să constituie o alternativă politică. Atât PLUS, cât și USR sunt membri ai familiei politice Reînnoim Europa. Vă promit că vom reînnoi și România”, a afirmat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă susținută sâmbătă la finalul ședinței Consiliului Național al PLUS, notează Mediafax.
Fostul premier a adăugat că tot prin vot electronic toți membrii PLUS vor alege și candidatul formațiunii la funcția de primar general al Capitalei.
„Am declanșat procedura de selecție a candidatului partidului pentru președinția României și a candidatul la Primăria Generală. Noi am decis să alegem prin vot direct al tuturor membrilor. De aceea va dura două săptămâni. Cei care doresc să candideze se pot înscrie în perioada următoare. De pe 22 și până pe 27 iulie vom avea vot deschis, electronic, pentru candidații la președinția României și a celui la Primăria Generală a Capitalei”, a explicat Cioloș.
Liderul PLUS a reamintit că va fi un tandem al Alianței președinte-premier, la alegerile prezidențiale.
Consiliul Național al PLUS a avut loc sâmbătă, simultan cu Congresul USR în care partidul condus de Dan Barna își alege prezidențiabilul. În competiția internă s-a înscris liderul USR Dan Barna, senatorul Mihai Goțiu, Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu.