Confidenţialitate

Dacian Cioloș, ales președinte al USR PLUS

Dacian Cioloș a câștigat alegerile pentru președinția USR PLUS cu 50,9%, la diferență de circa 800 de voturi față de Dan Barna.

Votul din turul al doilea al alegerilor interne s-a încheiat la ora 20.00.

În primul tur, Dacian Cioloș s-a clasat pe primul loc, la două puncte procentuale în fața lui Dan Barna, iar pe locul trei s-a clasat Irineu Darău.

Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR-PLUS, care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo Bucureşti.

În prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR-PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi care vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, stafful tehnic şi presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu.

Cei 1.200 de delegaţi care vor vota în cadrul congresului componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locul respectiv împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul, menţionează USR-PLUS.