Confidenţialitate

Dacia va prezenta, în premieră mondială, la Geneva, cea mai accesibilă mașină electrică

Dacia va prezenta, în premieră mondială, cea mai accesibilă mașină de oraș 100% electrică de pe piață, pe 3 martie, în cadrul Salonului auto de la Geneva, anunță un comunicat Renault.

Uzina Dacia profită de experiența de peste 10 ani a Grupului Renault în domeniul mobilității electrice. Dacia este singurul constructor de automobile care propune o gamă completă de vehicule cu alimentare atât pe benzină, cât și pe GPL, denumită ECO-G. Compania va prezenta și noua motorizare TCe 100 ECO-G.

Pentru a marca 15 ani de prezență comercială în Europa, Dacia va expune totodată seria limitată Anniversaire. Prezentarea va avea loc pe 3 martie la ora 8.00, la standul Dacia, din Hala 4.

Renault va dezvălui concept-car-ul electric MORPHOZ, care ilustrează viziunea mărcii asupra mobilității auto de mâine, care prefigurează o nouă familie de modele electrice Renault care va fi lansată în anii următori.

Renault va prezenta un stand 100% electrificat, cu o gamă completă de 8 vehicule, printre care, în premieră mondială, Noul Twingo Z.E.

Compania continuă electrificarea gamei cu ajutorul unei oferte inovatoare și exclusive de motorizări de tip Hybrid și Plug-In Hybrid, denumite E-TECH, pe trei din modelele sale: Noul Clio, Noul Captur și Noul Megane Estate. Noul Megane Estate E-TECH Plug-in va fi astfel prezentat pentru prima oară cu ocazia Salonului de la Geneva.

Pentru a răspunde așteptărilor utilizatorilor de vehicule comerciale, Kangoo Z.E Concept își va face apariția la standul mărcii. Acest show-car urban și electric anunță înnoirea gamei Kangoo în cursul anului 2020.

Alpine revine în acest an la Salonul de la Geneva prezentând două noi serii limitate în gama A110. Standul mărcii va găzdui totodată Alpine A110 SportsX. Acest exercițiu de stil, rezultat al colaborării dintre echipele de design și inginerie ale Alpine, este inspirat din versiunile de raliu ale modelului A110 – cu o caroserie lărgită și supraînălțată – și în special din vehiculul A110 câștigător al raliului Monte Carlo în 1973.