Confidenţialitate

Dacia Mioveni își trimite toți angajații în șomaj tehnic

De joi, toți cei 14.000 de angajați ai uzinei Dacia de la Mioveni vor intra în șomaj tehnic până pe data de 5 aprilie, urmând să primească 85% din salariu.

Decizia a fost luată în urma unei ședințe cu direcțiunea, în contextul pandemiei de nou coronavirus, a declarat sindicalistul Ion Iordache.

Angajații au invocat situația excepțională și contractul colectiv de muncă.

La rândul lor, angajații Ford Craiova intră în șomaj tehnic de joi, 19 martie.

Guvernul se reuneşte în teleconferinţă, miercuri, pentru a adopta un prim set de măsuri care să sprijin sectoarelor economice afectate de noul coronavirus. Premierul a anunţat că se va da ”un puternic semnal angajaţilor şi economiei”.

„Guvernul va interveni pentru menţinerea locurilor de muncă şi continuarea activităţii în cât mai multe sectoare economice. Pe lângă deciziile pe care le vom lua în şedinţa de mâine, vom continua să luăm măsuri asupra cărora ne vom consulta cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor”, a declarat, marţi, Ludovic Orban.

Şedinţa este programată la ora 17.00.

Între măsurile invocate se numără creşterea lichidităţii companiilor, sprijinirea plăţii şomajului tehnic pentru angajaţii care îşi vor suspenda temporar activitatea, reducerea interacţiunii directe a cetăţenilor cu instituţiile statului și stimularea capacităţilor de producţie pentru cât mai multe bunuri necesare în această perioadă de criză, respectiv materiale sanitare de protecţie și dezinfectanţi.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice a anunţat, marţi seară, că statul este pregătit să susţină economia, fiind gândite mai multe măsuri, al căror impact financiar este estimat la 2% din PIB.

Ministrul Finanţelor a anunţat că statul este pregătit să susţină economia, în contextul epidemiei de nou coronavirus.

”Avem un pachet de măsuri care se definitivează şi cred că va fi un pachet substanţial pentru România, aproape 2% din PIB, dacă luăm toate măsurile pe trei luni. Nu suntem Germania, Spania sau Franţa, dar pentru România un 2% impact în trei luni de zile cred că este substanţial şi sperăm să ajute companiile să treacă peste această perioadă”, a declarat Florin Cîţu, marţi seară, la Digi 24.

Ministrul a invocat un ajutor de şomaj tehnic, garanţii pentru linii de credit şi forme de amânare a impozitului pe venit pe o perioadă de două luni de zile pentru anumite companii.

”Suntem pregătiţi să susţinem economia, nu vom lăsa economia să nu fie susţinută de guvern, am atras finantare în prima parte a anului, vedem cum evoluează economia şi vom lua măsuri”, a mai declarat Florin Cîțu.

”Băncile lucrează la mecanism, se pregătesc ca 1-2 luni… să fie o perioadă mai lungă. Se poate să se sechimbe regulamentul BNR şi sigur că se va găsi o soluţie. Ştiu că vor să facă un lucru bun, pe o perioadă mai lungă, nu doar 1-2 luni”, a adăugat șeful Finanțelor.

Ministrul Internelor a anunţat, marți seara, noi măsuri adoptate în cadrul eforturilor depuse în încercarea de a gestiona criza generată de noul coronavirus.

Potrivit lui Marcel Vela, prin ordin militar, se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare la restaurante, cafenele sau alte localuri publice.

Este permisă organizarea de către aceste unități economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare, băuturilor, care nu presupun rămânerea clienților în spații precum cele de tip drive in, room service sau livrare la client.

O altă decizie se referă la suspendarea tuturor activităților culturale, religoase, sportive, științifice, de divertisment, jocuri de noroc, tratament, îngrijire personală realizate în spații închise.

La declarații au participat și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat.

Principalele declarații ale ministrului Marcel Vela:

  • Imediat după ce președintele Iohannis a semnat decretul pentru starea de urgență am convocat ședința colegiului de conducere al MAI
  • La ședință au participat domnii Bogdan Despescu și Raed Arafat care de ieri fac parte din grupul de decizie la nivelul MAI, cel care decide și propune acțiunile ce le vom lua pentru combaterea coronavirusului
  • Am decis să propunem CNSSU evaluarea unor măsuri, astfel încât am emis ordin de comandant, ordin al ministrului Afacerilor Interne sau ordonanță militară
  • Vă aducem la cunoștință: se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice
  • Este permisă organizarea de către aceste unități economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare, băuturilor, care nu presupun rămânerea clienților în spații precum cele de tip drive in, room service sau livrare la client
  • O altă decizie se referă la suspendarea tuturor activităților culturale, religoase, sportive, științifice, de divertisment, jocuri de noroc, tratament, îngrijire personală realizate în spații închise.
  • Interzice organizarea oricărui eveniment cu peste 100 de persoane în spații închise. Organizatorii evenimentelor din spații deschise cu max 100 de persoane sunt obligați să dispună măsuri pentru distanța de minim un metru
  • Totodată am decis cu privire la transportul de marfă că toți conducătorii autovehiculelor de transport marfă peste 3,5 tone au obligația ca în punctul de trecere să aibă mijloace de protecție ca desinfectant, mănuși, mască și să prezinte documente cu traseul
  • Conducătorii menționați anterior care vin din zone roșii sau galbene nu se supun carantinei sau izolării dacă nu manifestă simptome asociate infecției cu coronavirus
  • Cu privire la export am decis că ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale din România nu fac obiectul restricțiilor la export

Principalele declarații ale secretarului de stat Bogdan Despescu:

  • Structurile de poliție locală sunt coordonate de IPJ-uri, efectivele sprijină poliția națională
  • La nivel național sunt echipe mixte de cercetare și documentare și sunt accentuate verificările privind condițiile de izolare, corectitudinea informațiilor prezentate de cetățeni și alte măsuri
  • Parchetul și Poliția au organizat în comun programul pentru a fi în măsură să asigurăm un răspuns operativ și ferm.
  • Se pot aplica pedepse până la maximul special și chiar adăuga un spor de pana la 2 ani închisoare. A fost întărită prezenta în stradă a structurilor. Dispozitivul de polițiști de frontieră e suplimentat, sunt înăsprite măsurile
  • Continuăm activitățile specifice pentru prevenirea migrației ilegale și a altor acte ilicite
  • Serviciile de evidență sunt subordonate IPJ, respectiv Direcției Generale București pentru creșterea capacității de verificare. Au fost suspendate exercițiile, simulările și aplicațiile

Principalele declarații ale secretarului de stat Raed Arafat:

  • Am emis mai multe ordine care privesc următoarele aspecte
  • Primul ordin prevede măsuri de redistribuire a medicilor rezidenți, studenți și elevi în sprijinul personalului medical din spitale și servicii de urgență
  • De mâine rezidenții de la medicină de urgență, boli infecțioase se vor prezenta la centrele de îndrumare pentru includerea în secțiile și gărzile în specialitatea lor
  • Vor practica exact domeniul pentru care se specializează. Cei în medicină internă și de familie întrerup stagiile și se vor prezenta la DSP pentru repartizare la ambulanță, primiri urgență și secții de spital
  • Rezidenții din alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidențiat pentru repartizare. Rezidenții din alte specialități vor fi luați în evidență pentru a fi repartizați. În localitățile cu mai multe spitale se ține cont de nevoile fiecărei unități
  • Programul de pregătire pentru medicină de urgență va fi suspendat
  • La nivelul fiecărui centru universitar, vor fi recrutați studenți începând cu anul 4 pentru voluntariat în camerele de gardă
  • Recrutări similare se vor face în fiecare județ cu postiliceale începând cu elevi din anul II
  • Comitetele județene se vor asigura de cazare și hrană pentru studenți
  • Institutul Național de Sănătate Publică e responsabil pentru raportarea integrată privind noul tip de coronavirus. Analize, investigații, număr de teste, vor fi centralizate de INSP și raportate MS și MAI
  • Totodată, de menționat că s-au instalat 162 de corturi pentru triaj medical. Asfel de corturi mai sunt și în fața unor spitale pentru gestionarea fluxurilor
  • În același timp, MAPN prin un ordin emis astăzi împreună cu Ana Aslan vor îndreprinde măsurile pentru instalarea spitalului ROL2 al Armatei Române pentru a pregăti o unitate sanitară pentru tratarea celor cu forme ușoare sau intermediare
  • A fost activat centrul de conducere și coorodnare a intervenției, într-o locație în afara Bucureștiului. Va coordona toate centrele județele activate deja. Acest centru va fi la dispoziția MAI pentru toate operațiunile de coordonare
  • În următoarea perioadă se vor emite și alte ordine pentru organizarea și pregătirea județelor pentru a face față. Singura rugăminte e ca populația să asculte recomadările, să evite prezentarea la urgențe pentru viroză sau tuse și să ia legătura cu medicii de familie

 

Numărul infecțiilor cu coronavirus de pe teritoriul României a urcat la 246, miercuri, cu 29 de cazuri în plus față de bilanțul prezentat marți.

Luni, președintele Klaus Iohannis a prezentat măsurile care vor fi aplicate gradual de autorități, ca urmare a decretării stării de urgență pentru 30 de zile. Măsurile curprinse în acest decret pot fi consultate AICI

În această perioadă este de așteptat să fie adaptat programul de guvernare. Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică faptul că există pregătit un plan de măsuri economice care să vină în întâmpinarea firmelor afectate direct din industria hotelieră sau de transporturi.

Jurnalistul Vlad Petreanu a comentat, într-o ediție specială a Știrilor Europa FM, noile măsuri adoptate de autorități în cadrul eforturilor de gestionare a cazurilor de nou coronavirus.

Potrivit lui, acestea sunt confirmarea unei stări de război de facto, un război cu un virus, o epidemie care face o mulțime de victime.

“Sunt măsuri – sper să fie salutare – care trebuiau luate, sunt inevitabile… Sunt măsuri foarte dure, precum închiderea activităților comerciale care presupun adunarea mai multor persoane la un loc, mobilizare medicilor rezidenți, desfășurarea de spitale militare în teritoriu sau preluarea comenzii asupra Poliției Locale, ceea arată că suntem într-o situație foarte gravă”, a adăugat el.

În opinia lui Vlad Petreanu, cei care încă mai luau în glumă pandemia trebuia să înțeleagă că situația este una foarte serioasă, mai ales în Europa. “Sunt mii de români care descoperă că nu se mai pot deplasa liber. Ca atare, dacă cumva ne-am gândit că scăpăm ușor, nu… trebuie să ne comportăm ca atare!”.

Cât privește suspendarea zborurilor spre Spania, măsura este considerată tardivă de Vlad Petreanu. “După incidentul incredibil de astăzi … când a venit cu avionul acel român confirmat, cu simptome… acele zboruri trebuiau suspendate mai demult. Cred că aici guvernul s-a aruncat în urma trenului, cum se spune, a avut un comportament reactiv. Lucrurile acestea trebuiau anticipate, dar să sperăm cu nu vor mai apărea și alte cazuri”, a comentat el.

“E o stare de urgență și este firesc ca prezența forțelor de ordine să fie una mai accentuată. Principala problemă nu mi se pare, cel puțin deocamdată, cea cu infracționalitatea, ci cea din spitale, cu personalul medical. Din spitalele din România, vin tot felul de semnale că lucrurile nu sunt chiarașa cum trebuie să fie, că nu sunt suficiente echipamente de protecție, că instructajul personalului medical nu este suficient. Sunt, pe ici pe colo, secții sau spitale întregi care sunt închise din cauza faptului că medicii nu s-au protejat, nu au avut echipamentele sau informațiile necesare pentru a se putea proteja. La Hunedoara, sunt 50 de cadre medicale sub suspiciunea de infectare din pricină că o bolnavă s-a plimbat, deși nu ar fi trebuit. Mai este și cazul de la Spitalul Gerota, unde astăzi au fost transportate la Institutul Matei Balș 17 cadre infectate de un bolnav. Acestea sunt semnale foarte dure, întrucât dacă rămânem fără medici, suntem fără apărare…”, a concluzionat Vlad Petreanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Republica Moldova a raportat, miercuri, primul deces cauzat de noul coronavirus.