Confidenţialitate

Dacă ar fi trăit în orice altă țară, Temistocle Popa ar fi fost foarte bogat’

Compozitorul şi instrumentistul Temistocle Popa s-a născut pe 26 iunie 1921, la Galaţi. El s-a stins din viaţă marţi, la vâsrta de 92 de ani. Într-un volum biografic, lansat în 2011, Octavian Ursulescu scria astfel despre Temistocle Popa:

‘Dacă ar fi trăit în orice altă țară, Temistocle Popa ar fi fost foarte bogat, cu conturi care să-i asigure o senectute fără griji, cu limuzină și șofer la scară, cu vilă gen Beverly Hills, cum întîlnim și pe la noi, dar nu aparțin oamenilor de cultură care fac cinste țării. Că nu este deloc așa nu ne miră, așa cum nu ne miră că acum cîțiva ani a fost, grație unei legi strîmbe, evacuat din casa în care crease decenii la rînd și în care locuise anterior buna sa prietenă din tinerețe, marea artistă Maria Tănase. Normal ar fi fost ca acel apartament încărcat de legendă să-l găzduiască în continuare pe acest om de cultură, care transformase casa într-un adevărat sanctuar al respectului față de artă… Acum, Maestrul locuiește cu distinsa sa soție, Cornelia Teodosiu, fostă vedetă a teatrelor de music-hall, într-o casă veche, cu tencuiala scorojită, în care n-a reușit să înghesuie nici mobila (a fost nevoit să-și taie în două masa de lucru!), nici comorile care anterior decorau pereții: diplome, medalii, trofee, partituri, fotografii istorice. Dar nu și-a pierdut umorul, este la fel de tonic și de optimist’.

În ciuda creaţiilor numeroase şi a premiilor care i-au recompensat talentul, în cartea biografică lansată în urmă cu doi ani descoperim un Temistocle Popa în continuare activ, dar pliat pe o nouă nişă muzicală:

‘În ultima vreme, ca mai toți compozitorii noștri de vază, datorită marginalizării muzicii ușoare de calitate și faptului că nici măcar artiștii care-i datorează atîtea succese nu-l mai solicită, Temistocle Popa s-a orientat către cei mici, cărora le-a dedicat cîntece inspirate, multe din ele pe versuri proprii. Se înțelege, îi mai trec pragul și ‘seniorii’, dovadă albumul de muzică ușoară scris pentru marea vedetă a folclorului, Maria Dragomiroiu, melodiile de pe albumul actorului Dumitru Rucăreanu – Jocuri de noroc, Astă-seară mă fac praf și mai ales Sînt vagabondul vieții mele, cîntată şi de regretatul Gheorghe Dinică, dar și cele două melodii țigănești de pe cel mai recent album al Monicăi Anghel ‘.

Temistocle Popa fost instrumentist în orchestrele Teatrelor Atlantic (1943-1947) şi Alhambra (1947-1949) din Bucureşti, în orchestra Teatrului de Estradă (1949-1957) şi Orchestra de jazz Bucureşti (1957-1962). A întreprins turnee artistice în ţară şi peste hotare (URSS – 1957 şi 1962 Polonia – 1962 şi 1967, Cehoslovacia – 1964, Bulgaria – 1966).

Printre melodiile compuse de Temistocle Popa se numără: ‘Astă-seară m-am îndrăgostit’ (interpretată de Adrian Romcescu), ‘Cu cine semeni dumneata’ (Dan Spătaru), ‘Margarete’ (Margareta Pâslaru), ‘Şi m-am trezit că iubesc’ (Margareta Pâslaru), ‘Veronica’ (Margareta Pâslaru), ‘În rândul patru’, cunoscut şi ca ‘În rândul patru banca de la geam’ (Dan Spătaru şi Anda Călugăreanu) şi ‘Lalele’ (cunoscut mai ales prin interpretarea de Luigi Ionescu)