Confidenţialitate

D. Cioloș revine cu precizări: Guvernul va finanța, în măsura posibilităților, construcția de biserici

Dupa ce sâmbătă Executivul a stabilit că nu mai finanțează construcția de biserici, duminică, membrii Guvernului revin cu precizări. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Guvernului, premierul Dacian Cioloș a avut, duminică dimineață, o convorbire telefonică cu Patriarhul Daniel, pe tema bugetului pe anul viitor. Astfel, șeful bisericii a primit asigurari că – în masura posibilităților – Guvernul va finanța în continuare proiectele de biserici aflate in construcție. ”Premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe Parintele Patriarh Daniel că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare în funcţie de posibilităţi pentru lăcaşele de cult aflate în construcţie”, se arată în comunicat.

În același timp, premierul Dacian Cioloș i-a transmis Preafericitului că bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent, atât în ceea ce priveşte personalul clerical, cât şi cel neclerical. ”Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar-bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent, atât în ceea ce priveşte personalul clerical, cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din această perspectivă.
Totodată, Preafericirea Sa a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţi condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale. Premierul Dacian Cioloş a mulţumit pentru implicarea Bisericii în cele două direcţii extrem de importante pentru dezvoltarea societăţii româneşti”, informează Biroul de presă al Guvernului.