În timp ce salvatorii din Turcia continuă operațiunile de a găsi victimele sub dărâmături, mulți români care locuiau în zonele în care cutremurul s-a simțit puternic se întorc în țară. Este și cazul unui alt grup de studenți plecați în Turcia prin Programul Erasmus.
Ana Maria Mișconi se află acum în drum spre Ankara, de unde va pleca miercuri cu un avion către București. A simțit unda puternică a seismului în orașul Kayseri:
„Nu s-au prăbușit clădiri în oraș, în schimb s-a simțit cutremurul destul de tare, mai ales la etajul 10, la etajul la care locuiam eu. M-am trezit din somn la 4 dimineața, nu știam ce se întâmplă, nu știam pe ce planetă sunt, m-am speriat foarte tare. Nici nu știu cum am ajuns de la etajul 10 la parter afară pentru că am fost toți evacuați și așteptam să vină următoarea replică. Ningea pe noi, am apucat să urcăm la un moment dat, am crezut că s-a terminat, am zis să ne facem bagajele să le avem făcute. N-a mai urmat nimic până la ora 1.20 aproximativ, când eu ațipisem și m-am trezit tot așa speriată încât de atunci eu n-am mai dormit deloc pentru că nu știam cum mă trezesc.”
Ana Maria este studentă în Timișoara. A plecat în Turcia cu programul European – Erasmus.
Sunt 5 studenți români care au cerut ajutorul autorităților, dar se vor întoarce acasă acum pe cont propriu, ajutați de Universitățile lor din Timișoara și București:
„Ne întoarcem pe cont propriu ajutați în mare parte de Universitatea din București, ei ne-au găsit și cazare ca să rămânem on noapte în Ankara ca să ne calmăm puțin, să ne odihnim, iar apoi mâine, miercuri dimineață la 8, să luăm avionul către București.”
Foto: Shutterstock