Republica Chile este lovită, din nou, de un seism puternic.
Cutremurul s-a produs noaptea trecută, la ora 02, ora României, și a lovit partea centrală a țării. A avut magnitudinea de 7,2 pe scara Richter.
Primele rapoarte nu indică victime sau pagube materiale importante. 7000 de oameni au fost evacuați, din ordinul Oficiului național pentru situații de urgență al Ministerului chilian de Interne. Aceștia au casele pe coasta Pacificului, iar măsura a fosta luată în eventualitatea producerii unui tsunami. Seismul, care a fost simţit aproape un minut, a determinat sute de persoane să iasă pe străzi la Talca, un oraş cu aproape 200.000 de locuitori. Tot acolo au existat pene de curent, iar conexiunile telefonice au fost întrerupte, după numărul mare de apeluri după seism. Cutremurul a fost resimţit şi în capitala ţării, Santiago.
Chile a fost lovită în 2010 de un seism cu magnitudinea 8,8 pe scara Richter.
Valurile uriașe produse atunci au ucis aproape 500 de persoane.