4 oameni au murit şi alţi 50 au fost răniţi în timpul unui cutremur cu magnitudinea 5,9 produs în nord-estul Italiei.
Seismul, ce a avut epicentrul la Finale Emilia, la 40 kilometri nord de Bologna, în zona Modena, a durat peste 20 de secunde.
Consulatul General al României la Bologna se află în contact cu autorităţile locale pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se află şi cetăţeni români.
Potrivit Protecţiei civile, cinci persoane au murit în provincia Ferrara, iar una în oraşul Bologna. Patru persoane care lucrau în schimbul de noapte au murit după prăbuşirea halei unei fabrici în localitatea Sant’Agostino din provincia Ferrara. În aceeaşi localitate, o femeie a făcut stop-cardiac pentru că s-a speriat de cutremur. În Bologna, o altă femeie, în vârstă de 37 de ani, a murit tot de spaimă.