Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs marți dimineață, la ora locală 7,57, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la o adâncime de 138 de kilometri.
Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (37 kilometri), Vălenii de Munte (49 kilometri), Târgu Secuiesc (53 kilometri), Săcele (54 kilometri) și Râmnicu Sărat (56 kilometri).
În România, cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 29 martie, în județul Buzău, și a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter.