Confidenţialitate

Cutremur cu magnitudine 6,4 în vestul Iranului

Un seism cu magnitudine 6,4 s-a produs, duminică, în vestul Iranului.

Potrivit unui prim bilanţ transmis de autorităţile locale, peste 200 persoane au fost rănite, relatează Agerpres, citând AFP.

Localnicii au fost cuprinşi de panică.

Epicentrul mişcării telurice a fost localizat în apropiere de oraşul Sar-e Pol-e Zahab, la o adâncime de doar 7 kilometri.

Numărul răniţilor ar putea creşte în orele următoare.

Nu există informaţii despre imobile sau obiective de infrastructură care să fi fost avariate.

Zona de graniţă dintre Iran şi Irak a fost zguduită de mai multe cutremure în ultimii ani.

Republica Islamică este situată pe două importante plăci tectonice, generând o intensă activitate seismică.