Confidenţialitate

Curtea Supremă judecă contestaţia lui L. Dragnea privind sechestrul pe avere

Dosarul în care Liviu Dragnea contesta măsura sechestrului a fost înregistrat la instanţa supremă la sfârşitul săptămânii trecute.
Soluţia pe care o vor pronunţa judecătorii Curţii Supreme poate fi contestată la completul superior din cadrul aceleiaşi instanţe.

Avocata lui Liviu Dragnea a explicat ca nicio instituţie nu s-a constituit parte civilă în acest dosar şi în opinia Mariei Vasii, în condițiile în care nu există o institutie sau o persoană care să ceară recuperarea vreunui prejudiciu, procurorul nu ar fi avut dreptul să ia măsuri asigurătorii.

Mai mult, ea a spus că sechestrul a fost pus “după ureche”, pentru că bunurile liderului PSD nu au fost evaluate.

DNA a anunţat că în dosarul Tel Drum, liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei.

Ancheta a fost începută în urma unei sesizări a Oficiului European Antifraudă, care suspectează deturnarea de fonduri comunitare.
Alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, în trecut şef al Consiliului Judeţean Teleorman, vizaţi de anchetă sunt alţi 4 funcţionari din Teleorman şi acţionari ai Tel Drum.