Confidenţialitate

Curtea de Conturi a descoperit bonusuri nelegale acordate la CFR şi Poşta Română

Directorul general al CFR SA şi membrii Consiliului de Administraţie al companiei au beneficiat nelegal de remuneraţii în sumă de 307.000 lei pentru aprobarea planului de management/administrare, în perioada 2015 – 2016, reiese din raportul public al Curţii de Conturi.

Alţi angajaţi au utilizat autovehicule aflate în proprietatea societăţii, decontând cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi fără legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de funcţionare. De asemenea, pentru suma de 18.000 de lei nu au fost prezentate documente din care să rezulte utilizarea în scopul activităţii economice, respectiv în interesul serviciului.

Potrivit documentului obţinut de Agerpres, comisia de inventariere nu a prezentat documentele care să justifice propunerea de scoatere din patrimoniu a unui număr de 21 de vagoane de călători.

În plus, rezultatul contabil al societăţii a fost denaturat prin efectuarea unor cheltuieli sau prin diminuarea unor venituri. Au fost constituite şi raportate eronat provizioane aferente drepturilor de personal ce fac obiectul unor litigii de muncă, în sensul că acestea nu au fost ajustate cu valoarea drepturilor de personal acordate de companie, în cuantum de 250,814 milioane de lei (197,365 milioane de lei – salarii şi 53,449 milioane de lei – contribuţii ale angajatorului), ca urmare a sentinţelor civile definitive.

De asemenea, în perioada 2015 – 2016, CFR SA a utilizat, pentru desfăşurarea de activităţi, bunuri de natura proprietăţii publice, nou create, cu surse asigurate de la bugetul de stat sau rezultate în urma dezvoltării şi/sau modernizării celor existente, fără încheierea de acte adiţionale la contractul de concesiune, valoarea acestora influenţând clauzele contractuale, notează Curtea de Conturi în raport.

Sucursala Regională de Căi Ferate Bucureşti nu a calculat, evidenţiat în contabilitate şi urmărit, în vederea încasării, penalităţi în valoare de 141.000 de lei, cuvenite în baza clauzelor prevăzute în contractele de închiriere pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiilor de plată de către partenerii contractuali. Unele creanţe, în sumă de 896.000 de lei, deşi evidenţiate, nu au fost urmărite şi încasate, astfel că dreptul de a acţiona în vederea încasării s-a prescris.

Nereguli au fost constatate şi la Compania Naţională Poşta Română.

Pe durata anului 2016, au fost acordate drepturi salariale pentru persoane care au calitatea de angajaţi ai CNPR, dar care au desfăşurat activităţi în interesul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), fără încheierea unor documente de delegare/detaşare între cele două entităţi.

În plus, pe lista plăţilor nelegale se mai regăsesc: acordarea unor bonusuri, contrar prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în valoare de 237.000 de lei, precum şi cheltuieli ne-economicoase pentru achiziţionarea unor tipărituri cu ocazia unor zile festive (35.000 lei), servicii juridice, rezultat al încheierii unui contract al cărui obiect s-a suprapus cu atribuţiile Direcţiei juridice şi reglementări (579.000 lei), respectiv servicii de expertizare şi evaluare în vederea valorificării unui număr de 167 de autovehicule scoase din exploatare şi stocate în perioada 2010 – 2014, dar fără ca rapoartele/expertizele să fie utilizate efectiv (61.000 lei).

Pe de altă parte, Raportul Curţii de Conturi arată că unele bunuri, proprietate publică a statului, au fost intabulat eronat în proprietatea CNPR, fiind constituite apoi ca şi garanţii bancare imobiliare, aşa cum reiese din contractele de ipotecă imobiliară aferente contractelor de credit, încheiate de către instituţie cu diverse bănci comerciale.

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte situaţia la MCSI, controalele derulate de Curtea de Conturi relevă că, în 2016, în cadrul operaţiunii de inventariere generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, nu au fost inventariate bunuri în valoare de 9,699 milioane de lei, evidenţiate în contul ‘Decontări din operaţii în curs de clarificare’, având drept consecinţă reflectarea acestora în situaţiile financiare, în condiţiile în care existenţa lor la momentul inventarierii era incertă.

De asemenea, în cursul aceluiaşi an, s-au efectuat plăţi care nu au fost în interesul instituţiei, privind cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare şi la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul’, precum şi cursuri pentru persoane angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată la cabinetul demnitarilor sau detaşate la MCSI, în sumă de 15.000 de lei.