Confidenţialitate

Curiozități din lumea Oscarurilor

Pe lângă cele mai bune pelicule, cei mai buni actori, prezentările de pe covorul roși și cele mai interesante ținute vestimentare, Oscarurile ascund multe curiozități pe care nu toți le știm.

Numele oficial al premiului oferit de Academia Americană de Film este: Premiul pentru Merit al Academiei, dar cu toții il cunoaștem sub numele de Oscar. Deși nu știm cu exactitate, denumirea ar fi fost dată de bilbiotecara Academiei, Margaret Herrick, care atunci când a văzut statueta a spus că seamănă cu unchiul ei, Oscar.

De cele mai multe ori, cei care primesc pentru prima dată un Oscar sunt mirați de greutatea statuetei. Înaltă de 35 de centimetri, Oscar-ul cântărește aproape 4 kilograme.

De-a lungul timpului, nu mai puțin de 11 premii Oscar au câștigat filme precum “Lord Of the Rings – Întoarcerea Regelui”, în 2003, “Titanic”, în 1997 și “Ben Hur”, în 1959.

Actriţa cu cu cele mai multe nominalizări la Oscar este Meryl Streep, care a fost nominalizată de 16 ori și a depăşit-o pe Katherine Hepburn în 2003.

Actorul cu cele mai multe nominalizări este Jack Nicholson – 12, din care a câştigat 3 Oscaruri.

Persoana care a câştigat cele mai multe Oscaruri din toate timpurile este Walt Disney – 26 de statuete Oscar.

Există și actori care au refuzat premiul Oscar. În 1970 George Scott a refuzat premiul pentru filmul Patton spunând că actul artistic nu este o competiție. Printre cei care au refuzat un Oscar se numără și Marlon Brando care câștigase statueta pentru rolul din “Nașul”.

Eforturile pentru ca seara Oscarurilor să fie de neuitat sunt imense: 1500 de invitați, 30 de feluri de mâncare, 950 de organizatori și 5300 de farfurii, 7 kilograme de foiță comestibilă de aur pentru prăjituri și peste 1000 de sticle de vinuri ediții speciale– acestea sunt cifrele care descriu gala premiilor Oscar.